- Publicitate -

Zeci de șoferi de microbuze și transport marfă amendați la Ploiești

Amenzi de aproape 70.000 lei, joi, la Ploiești, pentru nerespectarea legislației rutiere. Controale au avut loc pe străzile Bulevardul București, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gh. Gr. Cantacuzino și Depoului.

În cadrul controalelor efectuate de polițiștii locali din Ploiești au fost verificați 134 de conducători auto, fiind aplicate 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 69.750 lei.

- Publicitate -

„Neregulile depistate au constat în efectuarea de transport de marfă cu autovehicule având masa maximă autorizată mai mare de 3,5 t în zone restricționate, fără autorizație de circulație sau fără vignetă ori cu documente nevalabile.

În cazul transportului de persoane cu microbuze sau autobuze, neregulile identificate au vizat circulația fără autorizație eliberată de municipalitate, utilizarea altor terminale decât cele prevăzute ori circulația pe trasee neaprobate, precum și oprirea în stații nepermise.

- Publicitate -

Controale au avut loc pe străzile Bulevardul București, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gh. Gr. Cantacuzino și Depoului”, a precizat Poliția Locală Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -