Clubul Sportiv Municipal (CSM) Ploiești va plăti, eșalonat, peste 2,1 milioane de lei la bugetul local. Sumele vizează plăți nelegale efectuate în urmă cu aproape 10 ani, la care s-au adăugat majorări și accesorii. Obligațiile fiscale vor fi plătite eșalonat până în iulie 2030.
CSM Ploiești figurează, în evidențele fiscale, cu obligații bugetare în cuantum de peste 2,1 milioane de lei. Aleșii locali ploieșteni au aprobat, luni, plata eșalonată a sumei totale.
Suma reprezintă contravaloarea plăților nelegale efectuate în urmă cu aproape 10 ani. Este vorba despre finanțarea nerambursabilă din fonduri publice pentru promovarea sportului de performanță.
Obligațiile fiscale au fost stabilite în urma unei sentințe civile în 2019, decizia civilă fiind datată anul următor.
Astfel, Clubul sportiv are de plată la bugetul local 1.235.379,6 lei – obligație principală, la care se adaugă obligația accesorie de 893.186,76 lei.
Perioada de eșalonare este de 60 de luni, până în iulie 2030. Prima rată ar urma să fie achitată pe 25 august 2025. Este vorba despre o rată lunară de 41.654 lei, din care 20.590 lei – debit principal, 6.177 lei – componentă de penalitate, 14.887 lei – majorări eșalonate și 6.177 lei – accesorii 0,5% amânate la plată.
