Alexandru Săraru, viceprimar al Ploieștiului (AUR), explică de ce a solicitat locuință de serviciu și decontarea carburantului pentru navetă.
Viceprimarul Ploieștiului din partea Alianței pentru Uniunea Românilor (AUR), Alexandru Săraru, a solicitat, la preluarea funcției, locuință de serviciu sau decontarea cheltuielilor de transport pentru relația București – Ploiești.
Informația a fost confirmată în direct la emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, de către primarul Mihai Polițeanu.
„Este adevărat”, a confirmat primarul Polițeanu. Acesta a mai explicat și faptul că solicitarea i-a fost refuzată viceprimarului AUR, Alexandru Săraru pe motiv că acesta „are domiciliul în Ploiești”. „Nu poți candida în Ploiești, la nivel local, dacă nu ai domiciliul în UAT-ul respectiv”, a ținut primarul să precizeze.
Astăzi, viceprimarul AUR a explicat într-un comunicat transmis redacției noastre de ce a făcut acest demers:
”Înainte de toate, doresc să îmi exprim surprinderea față de faptul că solicitările mele, fundamentate legal, au ajuns să fie tratate drept o temă prioritară în spațiul public, într-un oraș care se confruntă cu provocări administrative serioase. Probleme precum deficitul bugetar, infrastructura învechită, lipsa investițiilor etc ar trebui, în opinia mea, să fie cele care să preocupe – în mod real – agenda publică și să devină subiecte de presă.
Astfel, pentru a înlătura orice suspiciune în acest sens, revin prin a menționa că ambele solicitări au fost formulate în urma consultărilor cu personal de specialitate, având la bază considerente legale. Ulterior, pe aceaste teme au fost obținute și punctele de vedere juridice ale primăriei.
În ceea ce privește afirmația că nu locuiesc în Ploiești, precizez faptul că, deși m-am născut în București, am domiciliul în Ploiești fără a deține, însă, o locuință proprietate personală.
Prin urmare, consider că solicitarea, pe circuitul intern al instituției, a unor informații care privesc anumite situații și reglementări legale nu ar trebui să constituie subiectul unor articole de presă negative care să dea naștere, ulterior, unor interpretări tendențioase la nivelul percepției publice”.

A, da mah, ce ne intereseaza pe noi ca el are domiciliu doar fictiv in PH ca sa prinda un post cald de consilier cand el de fapt locuieste la Buc? :):):) Mai e si prost de bubuie…
Ce sa-i ceri.
Este AUR !
Dacă era PSD PNL sau usr imediat se executa
Vroiam sa comentez ceva, dar acesti, Domni, sunt periculosi, si nu stii la ce sa te astepti.
Alexandru Sararu membru de tradiție in galeria Rapidului a venit in Ploiesti pentru o pâine calda si acum face figuri in loc sa pună mana la treaba si sa facă ceva util in Ploiesti.
Ar trebui ca fiecare politician sa își asume și asigure ca orice slujbaș masa,casa și tot ce ii este necesar.De ce ei trebuie sa aibe privilegii ,sa înceapă tăierile de la acestea!
Politica să fie un job BENEVOL nu remunerat. Atunci scăpăm de toate putorile ce sug bani ca țânțarii de proasta calitate. Are nevoie de locuință de serviciu. DE CE ? Deoarece se mai distrează și omul și e păcat să dea bani la hotel cu toate rapandulele.
Cum de nu le e rusine cu asemenea cerinte.Cum i sa facut domiciliu daca nu a avut o adresa ?
Opa, ce avem aici? Acest vice nici macar loial, solidar partidului care l-a propulsat aici.
Daca ii dai like,, imioare, lauzi, adica ii canti osanale, e cel mai dragut om, daca il critici ca cetatean sau coleg de partid iti da block.
Sunt atatia medici si alte categori sociale la stat sau privat care fac naveta.
Cine l-a pus sa vina in Ploiesti putea sta in Bucuresti, a inceput cu aere de vedeta de parca ar fi parlamentar sau senator.
Daca pana acum l-am respectat fara sa ii descopar adevaratul caracter, ca pozeaza ce nu e, cu riscu ca ma vor da afara din partid il dispretuiesc si in viitor votul meu nu o sa ul aiba.
Rusine!