- Publicitate -

Consilierul județean Anna Maria Vasile (PNL) și-a dat demisia

Anna Maria Vasile (PNL), fost administrator public al județului Prahova, și-a dat demisia din funcția de consilier județean. Postul rămas vacant ar urma să fie ocupat după validarea de către instanță a unui nou ales județean din partea PNL.

Anna Maria Vasile (PNL), fost administrator public în perioada 2021 – 2024, și-a dat demisia din funcția de consilier județean.

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Mario Daniel Soare (PSD), a confirmat, pentru Observatorulph.ro, faptul că a fost înregistrată demisia Annei Maria Vasile din funcția de consilier județean.

La alegerile locale din 9 iunie 2024, Anna Maria Vasile a candidat pentru un mandat de consilier județean pe listele PNL. Validarea în funcția de consilier județean a avut loc în luna octombrie 2024. (Detalii AICI).

Contactată telefonic de reporterul Observatorulph.ro, consilierul județean Anna Maria Vasile nu a dorit să comenteze.

Postul rămas vacant în Consiliul Județean Prahova ar urma să fie ocupat după ce instanța va valida viitorul consilier județean de pe lista de supleanți a PNL.

La alegerile locale din 2024 următorul pe lista de supleanți este Horia – Nicolae Popovici, fost consilier local la Ploiești în mandatul 2020 – 2024. (Detalii AICI).

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi