- Publicitate -

Cum arată prima creșă construită în Ploiești după ’89 – FOTO

Prima creșă construită în Ploiești după Revoluție a fost inaugurată, marți, în prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Investiția, cu o valoare de peste 11,8 milioane de lei, a fost derulată de Compania Națională de Investiții (CNI). Imagini la finalul textului.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a participat, marți, la inaugurarea creșei de pe Aleea Strunga din Ploiești.

Contractul de finanțare pentru construirea creșei de pe strada Aleea Strunga din Ploiești, derulat prin CNI, a fost semnat în septembrie 2022.

Valoarea proiectului a fost de peste 11,8 milioane lei. Finanțarea pentru acest proiect a fost asigurată de către Ministerul Dezvoltării, prin PNRR.

Ce dotări are prima creșă construită după Revoluție

Prima creșă construită în Ploiești după Revoluție are o capacitate de 40 de locuri, respectiv pentru patru grupe de copii.

Proiectul a inclus construirea unei creșe dotată cu săli de joacă, dormitoare, sală de masă, grupuri sanitare și spații de așteptare pentru părinți. Totodată, creșa este prevăzută cu spații tehnice și administrative.

„Creșa din municipiul Ploiești este finanțată prin acest mecanism. Este o creșă eficientă energetic, care îndeplinește toate condițiile de eficiență energetică”, a susținut Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Unde ar putea fi construită o nouă creșă în Ploiești

Ministrul Cseke Attila a precizat că au existat discuții cu reprezentanții Primăriei Ploiești pentru realizarea unei noi creșe, tot prin CNI.

„O să începem procedurile necesare pentru construcția unei noi creșe”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

Ciitoarea creșă ar putea fi construită pe strada Cosminele, unde, potrivit reprezentanților Primăriei Ploiești, există teren disponibil.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi