- Publicitate -

Ce localități din Prahova ar putea intra în parteneriat cu Ploieștiul pentru transportul navetiștilor cu autobuze electrice

La Ploiești vor ajunge, până în primăvara anului 2025, 20 de noi autobuze electrice, care ar putea asigura transportul nu doar pentru ploieșteni, ci și pentru unii prahoveni. Primul parteneriat este deja anunțat pentru ruta Ploiești – Ariceștii Rahtivani, însă ar putea fi încheiate noi acorduri cu alte două-trei localități pentru transportul navetiștilor de către TCE Ploiești.

Ploieștiul a ieșit din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Mobilitate Prahova, intenția autorităților locale fiind de dezvoltare de către TCE a transportului în locatățile vecine, totul urmând să aibă loc treptat.

- Publicitate -

Oportunitatea este creată și de faptul că, începând din ianuarie 2025, la Ploiești ar urma să ajungă 20 de noi autobuze electrice achiziționate cu finanțare europeană, în cadrul unui parteneriat cu Ariceștii Rahtivani. (Detalii AICI)

„În câteva luni vom operaționaliza o structură mai suplă, care va începe cu Ploiești și Ariceștii Rahtivani și, dacă vor dori, Blejoi și Păulești, prin care să oferim servicii de transport public între aceste localități prin intermediul TCE, așa cum era pe vremuri.

- Publicitate -

Motivul pentru care nu putem, la acest moment, să oferim dintr-o dată servicii pentru întreaga zonă metropolitană este lipsa materialului rulant.

Dar intenția este de creștere, în ani, a ariei de acoperire”, a anunțat, pe Facebook, Mihai Polițeanu, primarul municipiului Ploiești, la scurt timp după ședința Consiliului Local în care a fost aprobată ieșirea municipiului din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Mobilitate Prahova.

De altfel, joi, în ședința Consiliului Local Ploiești, primarul municipiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că deja a avut o primă discuție cu primarul localității Blejoi, pe tema asigurării transportului de către TCE pe ruta Ploiești – Blejoi.

- Publicitate -

Ca alternative, în cazul în care Păulești nu intenționează să intre în parteriat cu Ploieștiul a fost vehiculată posibilitatea ca TCE să asigure transportul călătorilor pe ruta Ploiești – Târgșoru Vechi.

Momentan nu a fost luată în calcul posibilitatea asigurării transportului pe ruta Ploiești – Bucov, ca urmare a distanței dintre cele două localități.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

6 COMENTARII

  1. Bună ziua!
    Poate luați în calcul și orașul Boldesti Scaeni, care este un oraș uitat de lume, de fapt de 12 ani de când locuiesc acolo, nu s a investit nimic. Mulțumim!

  2. Buna ziua, la fel ca domnul de mai sus pot susține și eu pentru a lua în calcul și comuna Bărcănești , de zeci de ani nu s.a investit in absolut nimic. Poate prin intermediul dvs ajunge unde trebuie această știre.Este foarte multa lume care face naveta dinspre Bărcănești către Ploiesti, unii oameni schimba și câte 2 autobuze ptr a ajunge in oras

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -