Numărul cererilor pentru obținerea vizei de flotant, la nivel național, a crescut cu 112%, potrivit ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Prefectul județului, Emil Drăgănescu, a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean Prahova să efectueze verificări la nivel județean.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut, luni, o videoconferință cu prefecții, iar unul dintre subiectele abordate a fost creșterea, cu 112% a cererilor pentru obținerea vizei de flotant la nivel național, comparativ cu situația de la alegerile din 2020.
Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a dispus conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova să efectueze verificări la nivel județean pentru a asigura respectarea legislației în vigoare referitoare la acordarea acestor vize.
„Se va verifica, de asemenea, respectarea normelor legale în cazul solicitărilor aprobate în ultimul an”, a anunțat Prefectura Prahova.
Viza de flotant permite solicitantului să se înregistreze cu domiciliul în respectiva locație și îi conferă dreptul de a vota, practic, în altă localitate decât cea în care figurează cu domiciliul, condiția fiind ca viza să fie obținută cu 60 de zile înainte de ziua votului.
În legea electorală termenul precizat este de șase luni, însă pentru alegerile locale s-a dat o derogare de 60 de zile.
Pentru a preveni fraudele electorale, anul trecut a fost modificată legea în sensul că s-a stabilit că numărul maxim de buletine și de vize de flotant la o adresă a fost limitat la 10. Reamintim faptul că alegerile locale și europarlamentare sunt programate pe 9 iunie.
