- Publicitate -

Parcare gratuită, astăzi, în zona Palatului Administrativ. Ce auto au acces

Primăria Ploiești a anunțat că, joi, până la ora 16.00, vor fi asigurate 30 de locuri de parcare cu titlu gratuit pentru anumite vehicule, în zona din apropiere de Palatul Administrativ. Măsura a fost luată având în vedere că Festivalul Național – Concurs de Teatru „D-ale lui Caragiale”, ediția a VI – a, are loc la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova.

Primăria Ploiești a anunțat că măsura a fost dispusă de Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei la solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.

- Publicitate -

Astfel, astăzi, în intervalul orar 08.00 – 16.00, în parcarea situată în Ploiești, pe strada Sublocotenent Erou Călin Cătălin, se vor asigura 30 locuri de parcare cu titlu gratuit pentru autoturisme, microbuze și autocare.

Măsura a fost dispusă având în vedere organizarea Festivalului Național – Concurs de Teatru „D-ale lui Caragiale”, ediția a VI – a, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova.

- Publicitate -

„Comisia Municipală pentru Transport şi Siguranţa Circulaţiei a aprobat, astăzi, solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului privind asigurarea unui număr de 30 locuri de parcare cu titlu gratuit (pentru autoturisme, microbuze și autocare), în data de 15 IUNIE 2023, în intervalul orar 08.00 – 16.00, în parcarea situată în Ploiești – str. Sublocotenent Erou Călin Cătălin, având în vedere organizarea Festivalului Național – Concurs de Teatru „D-ale lui Caragiale”, ediția a VI – a, la Sala Europa a Consiliului Județean Prahova”, a anunțat Primăria Ploiești.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cine a aprobat cortul „STOP Vexler” din Ploiești. Poliția vede doar panourile de pe DN 1

În timp ce Poliția Prahova anchetează panourile publicitare de...

Cum sunt folosite zeci de pagini Facebook pentru a manipula dezbaterea despre salariile bugetarilor

Observatorul Prahovean derulează de aproape doi ani, împreună cu...

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -