- Publicitate -

Indolența Primăriei Ploiești poate duce la producerea unor tragedii. Cazul intersecției Sitarului-Cerceluș, locul unde cinci mașini au fost distruse în această dimineață

Un alt accident rutier a avut loc joi dimineață la intersecția străzilor Sitarului și Cerceluș din Ploiești. Deși zona este cunoscută la nivelul Poliției și administrației locale ca fiind una periculoasă din punct de vedere al traficului rutier, Primăria Ploiești „analizează și reanalizează” implementarea unei soluții de calmare a circulației în zonă.

Citește și: Un nou accident într-o intersecție din Ploiești. Două autoturisme au intrat în coliziune și au avariat alte trei mașini parcate

Vă reaminitim că pe 21 aprilie am readus în atenția opiniei publice necesitatea montării unor relantisoare în zonă, după ce cu o zi înainte, un alt accident rutier a avut loc în aceeași intersecție.

- Publicitate -

Citește și: Accident suprins de o cameră video într-o intersecție din Ploiești: „Autoritățile nu vor să monteze relantisoare”

La aceeași dată am solicitat luarea măsurilor necesare pentru prevenire unor astfel de evnimente și Poliției Prahova. Oamenii legii au precizat într-un răspuns transmis redacției că au solicitat Primăriei Ploiești montarea relantisoarelor.

„În cursul anului 2023, pe strada Cerceluș la intersecția cu strada Sitarului s-a produs un singur accident rutier soldat cu vătămarea corporală ușoara a două persoane, pe fondul neacordării priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.

- Publicitate -

În ceea ce privește accidentele rutiere soldate cu pagube materiale, în cursul aceleiași perioade de timp, în zona mai sus menționată s-au înregistrat un număr de două, ambele având ca și cauza nerespectarea normelor privind prioritatea de trecere.

Potrivit art. 33 din O.U.G nr. 195/2002, semnalizarea și amenajările rutiere necesare pe drumurile publice se asigură de către administratorul drumului public, respectiv Primăria mun. Ploiești.

Totodata, art. 53 din același act normativ stipulează ca autoriățile publice locale cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate (…) calmării traficului, semnalizate corespunzător (..) în zonele cu risc sporit de accidente.

- Publicitate -

În scopul îmbunătățirii semnalizării rutiere pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și reducerca numărului de evenimente rutiere, am informat administratorul drumului public pentru a proceda la amplasarea dispozitivelor de calmare a traficului rutier pe strada Sitarului la intersecția cu strada Cerceluș.”

La momentul respectiv am solicitat informații Primăriei Ploiești cu privire acuzațiile aduse de locuitorii zonei. Într-un răspuns transmis redacției, reprezentanții administrației locale au precizat că vor reanalizat cerința în următoarea ședință a Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației, însă atât și nimic mai mult.

„Urmare a articolului publicat de Observatorul Prahovean, în secțiunea Eveniment, în data de 21.04.2023, cu titlul Accident surprins de o camera video într-o intersecție din Ploiești: Autoritățile nu vor să monteze relantisoare”, vă facem următoarele precizări:

- Publicitate -

Propunerea privind montarea unor relantisoare, în intersecția străzilor Cerceluș și Sitarului, va fi reanalizată în cadrul următoarei ședințe a Comisiei Municipale pentru Transport și Siguranța Circulației.”

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum s-a transformat pârâul Dâmbu în ”Delta” din Ploiești 

Ploile căzute în ultimele săptămâni au schimbat radical peisajul...

De ce sunt atât de mulți pescăruși în Ploiești. Sunt un pericol? Explicațiile unui biolog

Pescărușii au devenit, în ultimii ani, o prezență obișnuită...

La o lună după lucrările Hidro Prahova, problema apei murdare din Șirna pare rezolvată

La robinetele localnicilor din comuna prahoveană Șirna curge în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -