Ploieștiul riscă să piardă finanțarea pentru mai multe proiecte europene ale căror contracte au fost semnate în mandatul trecut, dar pentru care lucrările nu au demarat nici până la această dată. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș, a susținut, la Ploiești, că nu pot fi prelungite proiectele unde nu au demarat lucrările.
Prezent la Ploiești, la o întâlnire cu primarii din Prahova, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș, a explicat care proiecte cu finanțare europeană pot fi etapizate.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel – Ioan Boloș, a fost extrem de clar în cazul proiectelor cu finanțare europeană care nu au demarat la Ploiești: contractele vor fi reziliate.
Citește și: Primarul Andrei Volosevici, ”campion național” la ratarea fondurilor europene [Documente]
„În Ordonanță se va scrie că, dacă la data de 30 septembrie, nu au 5% progres financiar, contractele se reziliază”, a susținut Marcel – Ioan Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a explicat faptul că decizia aparține de autoritatea de management.
„Dacă autoritatea de management vrea un progres financiar de 15% atunci rămân fără contracte”, a susținut ministrul.
Citește și: Ploieștiul riscă să piardă fondurile europene pentru reabilitarea termică a blocurilor. Scandal în Consiliul Local – VIDEO
„Dacă atâta timp nu au început lucrările la proiectele care sunt pentru comunitate importante atunci știți cu e… Oamenii văd, oamenii decid”, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Citește și: Lista proiectelor pe fonduri europene pentru care Primăria Ploiești riscă să piardă finanțarea. Documentul ADR Sud Muntenia
„În esență, dacă valoarea contractelor este de peste 5 milioane de euro, indiferent de momentul încheierii contractului, se etapizează.
Dacă este de peste un milion de euro, iar contractul este încheiat până la 29 iunie 2022 se încadrează în categoria proiectelor etapizate”, a explicat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, care a precizat că mai există o categorie de proiecte, cele „nefuncționale, a căror valoare este sub un milion de euro despre care se spune că nu se încadrează în obiectivul programelor operaționale din care ar urma să aibă loc finanțarea”, a precizat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel-Ioan Boloș.