- Publicitate -

Ploieștiul riscă să piardă fondurile europene pentru reabilitarea termică a blocurilor. Scandal în Consiliul Local – VIDEO

Ședința Consiliului Local Ploiești a fost una tensionată. Aleșii locali ploieșteni au solicitat, din nou, garanții din partea angajaților Primăriei, că Ploieștiul nu riscă să piardă fondurile europene. Pentru reabilitarea termică a mai multor blocuri din municipiu există șanse mici ca lucrările să se termine până la finalul anului.

- Publicitate -

Aleșii locali ploieșteni s-au arătat îngrijorați de faptul că proiectele privind eficientizarea energetică pentru mai multe blocuri din Ploiești au șanse mici să fie finalizate până la finele anului, existând riscul ca, în cazul în care încep lucrările și nu se termică la timp, costurile să fie suportate din bugetul local.

Consilierul Local George Botez a solicitat, de altfel, explicații cu privire la termenul de finalizare al lucrărilor, mai exact cu privire la durata procedurilor absolut necesare în acest caz.

„Termenul, conform contractului de finanțare, este 31 decembrie 2023”, a anunțat Daniel Soare, directorul Direcției Relații Internaționale din cadrul Primăriei Ploiești.

- Publicitate -

Când a venit însă vorba de termenul privind procedura de achiziție privind lucrările care ar urma să fie efectuate răspunsul nu a fost la fel de concludent.

„Nu vă pot răspunde… Poate să dureze două luni-trei, poate să dureze și doi ani de zile. Nu poate spune nimeni cât durează procedura”, a fost răspunsul directorului Direcției Relații Internaționale.

Șanse mici pentru finalizarea la timp a lucrărilor

În timpul ședinței, directorul Direcției Relații Internaționale a prezentat și un scenariu în cazul în care lucrările nu vor fi finalizate la timp.

- Publicitate -

„Punem stop proiectului și îl redepunem imediat pe noul Program Operațional deschis și aflat în dezbatere publică acum”, a fost anunțul optimist al directorului Direcției Relații Internaționale.

Numai că, tot în timpul ședinței, s-a vorbit și despre pericolul ca, după începerea lucrărilor, în cazul în care acestea nu vor fi finalizate la timp, costurile să fie suportate din bugetul local al Ploieștiului, buget greu încercat în ultima vreme.

După discuții lungi, în care mai mulți aleși locali, printre care Simona Popescu și Ștefan Alexandru, au cerut detalii pe tema proiectelor cu finanțare europeană, consilierii locali au propus prorogarea, la pachet, a celor 12 proiecte care vizau actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru eficientizarea energetică a unor blocuri din Ploiești, precum și indicatorii tehnico-economici pentru fiecare lot în parte.

- Publicitate -

Aleșii locali ploieșteni au solicitat ca, până la următoarea întâlnire, angajații Primăriei Ploiești să prezinte clar detalii cu privire la stadiul proiectelor cu fonduri europene.

Eșec cu fonduri europene

Observatorulph.ro a solicitat, în octombrie 2022, Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia, situația proiectelor europene de la Ploiești.

Conform adresei ADR Sud-Muntenia, la acea dată, stadiul proiectelor de reabilitare termică a blocurilor era cuprins între 5% și 66,40 %. De menționat este faptul că pentru trei loturi de blocuri stadiul era de maximum 7,67% și numai pentru un lot stadiul era mai avansat, respectiv de 66,40%

- Publicitate -

Situația nu era una roză nici pentru celelalte proiecte cu fonduri europene, în condițiile în care, în octombrie 2022, șase proiecte aveau stadiul de implementare 0%, un proiect avea stadiul de implementare 0,85%, 15 proiecte aveau stadiul de implementare între 3,01 -10,85 și doar patru proiecte aveau stadiul de implementare cuprins între 35% și 99%.

Lista blocurilor pentru care s-a solicitat finanțare europeană pentru eficientizarea energetică a blocurilor

  • blocul 10D, strada Sinăii,
  • blocul 11 B1, B2 Piața Mihai Viteazul
  • Blocul 11 D strada Constantin Brezeanu,
  • blocul 12 C Bulevardul Republicii,
  • blocul 28 E strada Colinii,
  • blocul 34 A1 Gheorghe Doja,
  • blocul 23 B Constantin Brezeanu
  • blocul 26 F Bulevardul Republicii.

Citește și: Lista proiectelor pe fonduri europene pentru care Primăria Ploiești riscă să piardă finanțarea. Documentul ADR Sud Muntenia

VIDEO de la minutul 28.06 până la 1.18.28

Roxana Tănase
Roxana Tănasehttps://www.observatorulph.ro/
Roxana Tănase lucrează în presă din 1999. A fost reporter la Telegraful de Prahova și la postul local de televiziune Alpha TV din Ploiești, iar din 2012 a ales să facă parte din echipa Observatorulph.ro. Roxana se numără printre jurnaliștii cu cea mai mare experiență din presa locală și acoperă în special domenii precum administrație și politică.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

UPDATE. Incendiu pe autostrada A3 la kilometrul 40. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit la un autoturism pe autostrada A3 la kilometrul 40, în zona Gherghița. Pompierii intervin pentru stingerea focului. Potrivit ISU Prahova la...

A murit conductorul de tren în accidentul feroviar la Galați. Ce viteză a avut locomotiva la impact

Un grav accident rutier s-a produs, aseară, la Galați. În urma impactului dintre o locomotivă și o garnitură de tren care staționa, un conductor...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Când se transmite indexul la Hidroelectrica în martie 2023

Furnizorul de energie electrică Hidroelectrica a modificat, din nou, perioada de transmitere a indexului pentru cei aproximativ 500.000 de clienți persoane fizice. Astfel, în luna...

UPDATE. Incendiu pe autostrada A3 la kilometrul 40. Pompierii intervin la fața locului

Un incendiu a izbucnit la un autoturism pe autostrada A3 la kilometrul 40, în zona Gherghița. Pompierii intervin pentru stingerea focului. Potrivit ISU Prahova la...

Două cutremure s-au produs, duminică dimineață, în Vrancea

Două cutremure s-au produs, în această dimineață, în zona seismică Vrancea. Cel mai mare a avut magnitudinea de 3,9 grade. Comunicatele INFP: În ziua de 26 Martie...

A murit conductorul de tren în accidentul feroviar la Galați. Ce viteză a avut locomotiva la impact

Un grav accident rutier s-a produs, aseară, la Galați. În urma impactului dintre o locomotivă și o garnitură de tren care staționa, un conductor...

Programul Rabla Local va începe în luna aprilie. Care sunt modificările

Programul Rabla Local va începe în aprilie, însă vine cu o serie de modificări. Statul ar putea oferi 3.000 de lei pentru un autoturism...
Emisiuni
- Publicitate -