Astăzi, din cauza ninsorilor abundente și a vântului, un nuc s-a rupt și a căzut peste balcoanele blocului 127 de pe strada Cosminelor.
În timpul verii umbra copacilor este foarte căutată. Cu cât blocul are mai multă vegetație în jur, cu atât este mai frumos. Cu toate acestea, puțini sunt cei care se gândesc la implicațiile arborilor în perioadele cu vânt puternic.
Anul trecut am primit pe adresa redacției sesizări cu privire la faptul că SGU taie arbori. „Copacii fac umbră în parcare”, se plângeau locatarii zonelor respective.
Contactați de noi, reprezentanții SGU au confirmat doborârea respectivilor arbori dar au insistat că erau uscați și puteau provoca daune.
Citește și: O asociație de proprietari din Ploiești acuză SGU că nu a tăiat copacii uscați deși a plătit operațiunea. Reacția societății
În cazul nucului căzut azi peste balcoanele de pe strada Cosminelor, dacă SGU l-ar fi tăiat, nu s-ar mai fi întâmplat ce s-a întâmplat azi.
Pe de altă parte, în mod sigur, locatarii zonei ar fi contestat tăierea copacului pe motiv că „face umbră”.
În aceste condiții, cum este mai bine să se procedeze? Dacă se taie, nu fac umbră, dacă nu se taie, până la urmă cad și provoacă daune. Deci oricum ai da-o, nu este bine…
