- Publicitate -

O asociație de proprietari din Ploiești acuză SGU că nu a tăiat copacii uscați deși a plătit operațiunea. Reacția societății

O asociație de proprietari de pe strada Milcov din Ploiești a solicitat, în 2021, intervenția angajaților SGU pentru tăierea a trei copaci uscați aflați în apropierea unei parcări de lângă bloc, fiind achitat inclusiv tariful pentru viitoarele servicii. La aproape șase luni, cei trei copaci reprezintă în continuare un pericol public.

Asociația de proprietari de la blocul 7 de pe strada Milcov a solicitat, în 2021, sprijinul SGU Ploiești având în vedere starea de degradare a copacilor.

Pomii uscați care trebuie tăiați sunt în apropierea unei parcări și există pericolul ca aceștia să pice pe mașini sau să rănească persoanele care trec prin zonă. Anul trecut a fost transmisă solicitare către SGU în acest sens. Ni s-a răspuns că trebuie achitat un tarif. Am plătit, în 2021, pentru tăierea a trei copaci uscați, însă nimeni nu a intervenit”, ne-a povestit un locatar.

Citește și: Cum explică SGU Ploiești „ciuntirea” copacilor din cartierul Cina

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere de la SGU Ploiești pe tema copacilor uscați.

În răspunsul transmis, SGU a precizat că „Lucrările menționate în adresa dvs. sunt programate a fi executate în perioada următoare, conform cronologiei depunerii solicitării și îndeplinirii condițiilor de către asociația de propriet13ari respectivă, potrivit actelor normative în vigoare”.

Precizăm faptul că, în perioada anterioară au fost derulate lucrări de toaletare. Acestea din urmă sunt executate în sezonul în care arborii nu se află în stare de vegetație, perioada fiind relativ scurtă, aspect care ne obligă să ne concentrăm eforturile în acest sens”, se arată în răspunsul SGU Ploiești.

Citește și: SGU apelează la specialiștii Direcției Silvice Prahova pentru evaluarea copacilor din Ploiești care pot deveni periculoși

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Articole asemănătoare

Sunt și ei ”bătrâni și obosiți”. Cum să îi ajutăm? (foto) – Partea a doua

În urmă cu o zi, publicam imaginile surprinse într-un mijloc de transport ploieștean, aparținând TCE (traseul 202), în prim plan fiind doi tineri care...

Un ucrainean a murit, după ce a călcat pe o mină, pe o plajă din Odesa. Venise cu familia la mare, ignorând apelurile autorităților

Autoritățile ucrainene fac apeluri disperate către populație, însă mulți ignoră avertizările legate de minele pe care pot călca, în zone unde aparent nu este...

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

- Publicitate -

Sondaj

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Sunt și ei ”bătrâni și obosiți”. Cum să îi ajutăm? (foto) – Partea a doua

În urmă cu o zi, publicam imaginile surprinse într-un mijloc de transport ploieștean, aparținând TCE (traseul 202), în prim plan fiind doi tineri care...

Un ucrainean a murit, după ce a călcat pe o mină, pe o plajă din Odesa. Venise cu familia la mare, ignorând apelurile autorităților

Autoritățile ucrainene fac apeluri disperate către populație, însă mulți ignoră avertizările legate de minele pe care pot călca, în zone unde aparent nu este...

Rezultatele acțiunii din ultimele două zile, pe șoselele din Prahova – au fost prinși 23 șoferi beți (17 contravenții și două cazuri penale) și...

Pe parcursul a două zile, 10 și 11 iunie, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova au acționat pe linia principalelor cauze...

Cod galben de inundaţii în bazinele hidrografice Prahova și Teleajen. Posibile depăşiri ale cotelor de atenţie

Hidrologii au emis în duminica Rusaliilor un cod galben de avertizare, valabil pentru mai multe bazine hidrografice din țară, fiind incluse și principalele râuri...

Jurnalistul sportiv Ovidiu Ioanițoaia a suferit un atac vascular cerebral

În momentul în care s-a produs AVC-ul, Ovidiu Ioanițoaia se afla în stațiunea Balcic, din Bulgaria. Din fericire, starea lui este bună, atacul vascular...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -