Agenții economici cărora li s-au stabilit diferențe de plată în urma efectuării inspecției fiscale de către Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești vor putea beneficia, în 2023, în anumite condiții, de eșalonare la plată a sumelor rezultate în urma inspecțiilor fiscale. În 2022 nu a fost acordată nicio eșalonare la plată.
Obiectul eșalonării, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat la Ploiești, care vizează stabilirea taxelor și impozitelor locale, îl reprezintă sumele rezultate, ca diferență de obligații bugetare, din rapoartele de inspecție fiscală.
Eșalonarea la plată se acordă doar pentru sume mai mari de 100.000 de lei, la cererea temeinic justificată a contribuabilului.
Eșalonarea se acordă pe o perioadă de 12 luni pentru sume cuprinse între 100.000 – 500.000 de lei și pentru o perioadă de 24 de luni pentru sume mai mari de 500.000 de lei.
Conform proiectului de hotărâre aprobat, nu se acordă eșalonare la plata obligațiilor bugetare curente și nici a majorărilor de întârziere pentru neachitarea la termen a acestora. Acestea se vor achita la termenele prevăzute de lege.
Condiții de acordare a eșalonării
Pentru acordarea eșalonării la plată pentru obligațiile bugetare rezultate, ca diferență, contribuabilii trebuie să îndeplinească, cumultativ, o serie de condiții, respectiv să depună cerere, să se afle în dificultate generată de lipsa temporară a disponibilităților bănești, să aibă achitate la zi toate obligațiile bugetare restante și/sau curente. Totodată, trebuie să constituie garanții, să nu se afle în procedura insolvenței și să nu se afle în dizolvare. În plus, trebuie să nu li se fi stabilit răspunderea potrivit legislației privind insolvența și/sau răspunderea solidară.



