Aleșii județeni au aprobat, joi, trecerea CET Brazi de la Consiliul Județean Prahova la Primăria Ploiești. Proiectul nu a fost lipsit de discuții, în contextul în care consilierul județean, Emil Calotă, fostul primar al orașului, a avut un punct cu totul diferit cu privire la transferul CET Brazi, în timp ce edilul Ploieștiului, Andrei Volosevici a anunțat că a venit „să preia CET Brazi”.
De aproape două luni, la Ploiești a fost sistată furnizarea apei calde, iar ca soluție de reluare a furnizării serviciului, Consiliul Local Ploiești a solicitat transferul CET Brazi în domeniul public al municipalității, în contextul în care, special, a fost înființată o societate care să opereze sistemul de termoficare.
Aleșii județeni au fost convocați, joi, iar pe ordinea de zi a figurat proiectul privind trecerea de la Consiliul Județean Prahova la Primăria Ploiești a bunurilor de la CET Brazi.
Singurul consilier care a votat împotriva proiectului a fost consilierul județean Emil Calotă (ALDE), fostul primar al Ploieștiului, care a produs, de altfel, trei amendamente, dar care a fost susținătorul ideii că „SACET-ul putea fi repornit fără transferul termocentralei la Ploiești”. Alte două abțineri au venit din partea colegilor de la ALDE, Iuliana Dosaru și Viorel Dosaru.
Primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, a fost prezent la disciții, anunțând că a venit alături de o comisie să preia CET Brazi.
Video : minutul 32.50 – 01.09.12
.

Calota, cu stiinta de carte pe care o are si experienta a doua mandate in care nu s-a intamplat ca cetatenii orasului sa sufere in halul in care sufera acum, a avut trei elemente distincte ale discursului. Primul consta in faptul ca preluarea CET Brazi in acest moment duce la intarzierea cu buna stiinta a furnizarii agentului termic, deci mascarada poate avea un alt substrat, iar cei care sufera sunt cetatenii. Dovada este ca dupa multe luni de certuri, Consiliul Judetean a facut singur toate demersurile pentru repornirea CET Brazi, cum este firesc si legal, fara sa fie necesara vreo aprobare a primarului Volosevici. De ce a facut CJ cu intarziere acest lucru, nu analizam „la rece” ca este prea rece apa de la bloc. Cert este ca mai dureaza ceva timp de cand CJ a hotarat sa reporneasca CET-ul pana sa ajunga agent temic in caloriferele cetatenilor. Mai detaliat, asta a spus Calota. Un al doilea element este faptul ca bugetul CL nu este pregatit pentru acest transfer in acest moment. Vine o iarna grea, spun unii, iar suma de bani necesara pentru aprovizionarea combustibilului si alte cheltuieli necesare a fi facute inainte sa se incaseze banii de la consumatori este destul de mare si nu poate fi acoperita din bugetul actual al CL. Calota a spus ca, in conformitate cu legislatia actuala si bugetul CL, nu vor fi bani, iar Dumitrescu a spus ca vor fi bani. Probabil, puterea si influenta lui Dumitrescu la nivel parlamentar si guvernamental va face sa poata fi asigurata suma necesara. Sa curga banii! Un al treilea element este situatia investitiilor discutate si stabilite pana in acest moment de CJ, pe care CET Brazi risca sa le piarda, daca situatia nu este gestionata corespunzator si documentele nu sunt intocmite ca atare. Este vorba de doua investitii majore si necesare, care pot sa cada in sarcina bugetului Consiliului Local si anume: prima este modernizarea unui injector, cu o valoare de multe milioane de lei, obligatorie prin programul de conformare privind reducerile de CO2. A doua este reablitarea retelei de transport a agentului termic de la CET Brazi la punctele termice din Ploiesti. Sunt zvonuri ca pe aceasta retea se pierde cam jumatate din energia termica platita de ploiesteni prin tarif si subventii. In aceste conditii, daca nu se gasesc bani pentru reabilitare, ploiestenii vor palti mult mai mult, pentru ca bugetul CL nu va putea suporta subventii mult mai mari, iar taxele si impozitele nu pot fi marite pentru toti cetatenii, cad beneficiari sunt doar o parte dintre ei. Cine vrea si poate, intelege ca punctul de vedere a fost corect si de bun simt. Asta se va dovedi incepand cu 4-5 octombrie.