Aleșii locali au fost convocați, marți, la o ședință extraordinară a Consiliului Local. Pe ordinea de zi figurând două proiecte care vizează noul operator de termoficare de la Ploiești, respectiv societatea înființată de Consiliul Local pentru producerea și furnizarea agentului termic.
UPDATE Cele două proiecte au fost adoptate de consilieri. Este vorba de aprobarea formei contractului de mandat pentru reprezentanții Consiliului Local în Adunarea Generală a Asociaților la societatea TERMO PLOIEȘTI S.R.L., respectiv modificarea actului constitutiv de înființare a noului operator prin introducerea unor coduri CAEN și mențiunea că noul operator se înființează pe o perioadă nedeterminată. Ambele proiecte votate erau necesare pentru înregistrarea companiei la Registrul Comerțului.
După ce Ploieștiul a rămas fără apă caldă, aleșii locali au demarat primele proceduri pentru constituirea unei societăți – Termo Ploiești – al cărui obiect de activitate derularea serviciului de alimentare cu agent termic în sistem centralizat.
Aleșii locali ploieșteni sunt convocați, marți, la o ședință extraordinară, pe ordinea de zi figurând două proiecte care au legătură cu constituirea viitoarei societăți a Consiliului Local.
Primul proiect de hotărâre vizează mici completări cu privire la actul constitutiv al societății Termo Ploiești, care se va constitui pe durată nelimitată, începând cu data înființării la Registrul Comerțului.
Al doilea proiect de hotărâre vizează aprobarea formei contractului de mandat pentru reprezentanții Consiliului Local al municipiului Ploiești în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea Termo Ploiești.
Luni, 19 septembrie, Primăria Ploiești a anunțat că toate documentele necesare înființării societății respective au fost semnate.