Festivalul Cașcavelei, una dintre cele mai longevive sărbători din Prahova, se va desfășura, în weekend, la Valea Doftanei. Evenimentul a debutat, vineri, 2 septembrie.
Festivalul Cașcavelei de la Valea Doftanei, una dintre cele mai longevive sărbători din Prahova, și-a deschis larg porțile, vineri, 2 septembrie, pentru localnici, dar și pentru turiștii care vin din toate colțurile țării.
Citește și: Cine concertează la Festivalul Cașcavelei de la Valea Doftanei
Pe lângă peisajele superbe ale zonei Valea Doftanei, turiștii pot cumpăra celebra cașcavea, care are o rețetă de sute de ani, telemea, pastramă, dar și tradiționalul bulz. De la celebrul festival nu puteau lipsi nici concertele, care vor avea loc pe durata celor trei zile de eveniment.
Primăria Valea Doftanei a transmis programul evenimentelor care se vor derula la Festivalul Cașcavelei, care a debutat vineri, odată cu deschiderea oficială, iar la ora 16.00 boboceii ATVD și-au luat „la revedere” de la vacanță. Seara, este programat primul concert, iar pe scenă vor urca Cristian Rizescu, Aurel Moldoveanu, Daniela Gyorfi și DJ Conte.
Sâmbătă, începând cu ora 15:30, grupele de ciclul primar precum și „Ansamblul Doftănița” vor prezenta suite de dansuri tradiționale românești. Tot sâmbătă, începând cu ora 18.00, pe scenă vor urca Elisabeta Turcu, Minodora, Luis Gabriel, Mihai Trăistariu și Anna Lesko.
Duminică, concertele vor fi susținute de Claudia Ghițulescu, Generic – Dan Ciotoi, Adina (Heaven) și Ștefan Bănică.
Programul concertelor de la Festivalul Cașcavelei de la Valea Doftanei

