- Publicitate -

Primarul și consilierii locali nu dorm de grija ploieștenilor care rămân fără apă caldă

Ședința Consiliului Local a inclus în dezbatere subiectul legate de situația legată de sistarea apei calde în Ploiești. Primarul și consilierii locali au afirmat, pe rând, că dacă este nevoie, nu vor dormi noaptea astfel încât să fie găsită o soluție ca ploieștenii să aibă apă caldă.

Problema legată de sistarea apei calde în Ploiești, timp de o lună, începând cu 1 august, a agitat spiritele la ședința Consiliului Local Ploiești, unde subiectul a fost dezbătut pe toate părțile.

- Publicitate -

Pe rând, primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici, dar și mai mulți consilieri locali au anunțat că, dacă este nevoie, nu vor dormi noaptea, pentru ca ploieștenii să aibă apă caldă.

„Nimeni nu-și bate joc de 130.000 de ploieșteni”, a susținut Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, în timpul ședinței Consiliului Local Ploiești.

- Publicitate -

„Am pus și eu întrebările. Încerc să găsesc soluțiile și pentru asta nu dormim, pentru că de fapt aveți dreptate. Suntem plătiți din bani publici și trebuie să rezolvăm problema”, a susținut Andrei Volosevici, primarul Ploieștiului, care susține însă că CET-ul nu aparține de administrația locală.

Citește și: Ploieștiul va rămâne fără apă caldă, timp de o lună, începând cu 1 august. Primarul Volosevici: „Primăria nu a fost anunțată. Ne-au sunat cetățenii după ce au văzut afișele la blocuri”

Operatorul de termoficare a transmis administrației locale o adresă prin care a anunțat că „singura sursă de producere a energiei termice, utilizabilă, este cazanul de apă nr. 2 de 100 Gcal. Pentru oprirea acestuia, în vederea reparării, ca soluție, operatorul de termoficare a propus autorităților locale închirierea a două cazane mobile de la firma Bosch, costul estimativ, potrivit Termoficare Prahova fiind de 870.000 de euro/an.

Citește și: De la 1 august Ploieștiul rămâne fără apă caldă. Anunțul directorului Termoficare Prahova [VIDEO]

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -