Au peste trei luni și cresc de la o zi la alta, ca Făt Frumos din povești. Din păcate, nu sunt povești, ci realități ale unui oraș de care nimănui nu-i mai pasă. Să vă explic de ce spun asta…
Cele două gropi sunt relativ apropiate, chiar dacă sunt pe străzi diferite, în zona care vine dinspre Democrației spre Mihai Bravu. Cu greu le ocolești și oricând există riscul să îți faci praf mașina, fie prin ruperea articulațiilor, fie prin pierderea controlului volanului și intrarea pe sens opus sau chiar pe trotuar, pentru șoferii mai puțin experimentați.
Am mai scris despre aceste cratere și în urmă cu o lună, AICI.
Ce credeți că s-a întâmplat? Să nu spuneți că nimic, pentru că nu este așa. În primul rând s-au mărit, devenind și mai periculoase. Doar nu vă imaginați că municipalitatea și-a pus oamenii la treabă…
Cineva ”responsabil” a trecut pe acolo, pentru că le-a marcat cu vopsea, ca să știe omul exact unde s-a rupt în bucăți. E foarte important!
Dacă în cazul gropii de pe Grădinari încă nu s-a găsit vreun cetățean să o astupe cu ce o putea, măcar pe Armași s-a străduit un băștinaș. A pus omul ce a avut prin curte, măcar să mai atenueze din efectele problemei.
Si acum, despre partea de nesimțire…
În oricare oraș civilizat din lumea asta mare, când apar astfel de probleme, administrația locală are un serviciu care face rapid o lucrare provizorie, dar de calitate, astupând gropile până la asfaltarea integrală, care se va face când și dacă va fi cazul. Din bun simț și respect pentru contribuabili, nu o să vedeți în lumea civilizate asemenea capcane lăsate cu lunile. Este evident că la noi nu se poate, nefiind în lumea civilizată. Repet, sunt acolo de peste 3 luni…
Dacă astfel de lucruri ”minore” nu au șanse de rezolvare rapidă și elegantă, doar nu vă așteptați la proiecte mărețe în Ploiești. Important este să se plătească salariile la timp, mai ales că de acum vor fi majorate. (Vezi AICI)
Poate astuparea a două gropi pe două artere destul de intens circulate necesită studii de prefezabilitate, fezabilitate, licitații, accesări de fonduri UE, proceduri și alte ”chestii”. Dar ce știm noi, niște muritori de rând, cum se fac toate astea?… Scriem să ne aflăm în treabă, în loc să ne ocupăm de lucruri serioase…
Totuși, dacă și tema asta este una serioasă? Amintiți-vă cum, după accidentul motociclistului de lângă SJU, la trei zile s-au furișat să monteze un indicator de avertizare în dreptul separatoarelor de sens. Vina principală este a motociclistului, care circula neregulamentar (cu viteză foarte mare și pe linia dublă continuă), însă asta nu înseamnă că acele separatoare nu ar fi trebuit semnalizate de angajații municipalității, așa cum prevede legislația. Au făcut-o, după ce faptul a fost consumat.
Citește aici despre datoria făcută post-factum.
Poate se așteapă să dea vreunul în gropile de pe Armași și Grădinari, să îi zboare pe trotuar vreo roată sau chiar mașina, iar întâmplător să treacă în acel moment un pieton. Ziceți că nu se poate, nu? Totuși, uite că fix unde nu au bănuit, iată că s-a întâmplat! Parcă îi și vezi, pe furiș, astupând cratere, după ce se va întâmpla ceva rău.
Îmi amintesc că în mandatul administrativ trecut, chiar dacă existau puțintei la minte care vopseau scările de marmură de la Sindicate în gri șobolaniu, ca să vadă președintele Iohannis ce gospodari minunați aveam pe aici, măcar atunci când oamenii sesizau câte o problemă, în 2-3 zile se remedia. Acum trec 2-3 luni, vine câte unul și f… 2-3 dungi fucsia la mișto, apoi dispare, fericit că și-a marcat locul nesimțirii. Apropos, unde naiba ați găsit ”minunăția” aia de culoare? Tot pe stoc la SGU, cum era și griul șobolaniu pentru marmura albă?
Și tot din amintiri, în alte mandate erau șefi și șefuleți de la SGU, care ieșeau în teren cu angajații, verificat starea domeniului public și acționau în consecință. Ehhh, amintiri…
Vom continua să publicăm imagini cu capcanele din trafic: gropi, șanțuri, șine de tramvai deteriorate, semne de circulație lipsă sau ascunse în arbori netoaletați etc.. Nu de alta, dar pe lângă pagube materiale, mai mor și oameni, unii și cu partea lor de vinovăție, alții fără nici cea mai mică urmă de vină. O fi grav?
Foto: Gropile de pe Grădinari și Armași

