- Publicitate -

Imagini dezolante din cartierul Mihai Bravu. Reacția Primăriei

Primăria Ploiești a transmis un punct de vedere în urma articolului Imagini dezolante din cartierul Mihai Bravu: „În tot parcul este pietriș, copiii inhalează foarte mult praf și se întorc acasă foarte murdari”, publicat în cadrul campaniei „Cum arată cartierul tău”, demarată de Observatorul Prahovean.

- Publicitate -

Citește și: Imagini dezolante din cartierul Mihai Bravu: „În tot parcul este pietriș, copiii inhalează foarte mult praf și se întorc acasă foarte murdari”

„Referitor la situația locului de joacă din cartierul Mihai Bravu, situat la intersecția străzilor Mihai Bravu și Arieșului, vă informăm că în perioada următoare vor fi demarate lucrări de amenajare, acestea fiind sponsorizate de către SC Lidl SCS.

Facem precizarea că, la această dată, se procedează la obținerea autorizației de cosntruire.

De asemenea vă facem cunoscut faptul că instituția noastră, prin Direcția Tehnic Investiții a solicitat SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești SRL să procedeze la efectuarea demersurilor necesare eliberării amplasamentului, respectiv ridicarea obiectelor de joacă și a mobilierului existent” au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Focar de infecție în zona centrală a Ploieștiului, în spatele stației Coreco-Hale [FOTO]

În centrul Ploieștiului, la doi pași de sediul Primăriei Ploiești, a apărut un adevărat focar de infecție în curtea unei case părăsite. Situată în spatele...

Ploieștiul, probleme și soluții [VIDEO]

În ediția de marți a emisiunii ȘTII CE ZIC, invitatul jurnalistilor Daniel COSTACHE si Claudius DOCIU, a fost președintele Partidului România în Acțiune, Mihai...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

O mașină a luat foc pe autostrada A3 București-Ploiești. Circulație oprită pe sensul spre Ploiești

Traficul rutier este oprit pe autostrada A3 București-Ploieștși, la km 23, în zona localității Moara Vlăsiei, după ce un autoturism a luat foc. Centrul INFOTRAFIC...

Cum se lucrează azi pe șantierul Bulevardului Castanilor [FOTO-VIDEO]

Reporterul Observatorul Prahovean a fost prezent, joi dimineață, pe șantierul Bulevardului Castanilor. Este a treia zi de la închiderea traficului rutier pentru lucrările de...

Av. George Botez, consilier local, reacție privind lipsa subvenției la apă caldă: „Ploieșteni, stați liniștiti! Domnii Nanu si Volosevici lucrează pentru dumneavoastră!”

Consilierul local George Botez susține că, potrivit unor surse, „datoriile bugetului local, curente si restante, depăsesc cu mult valoarea bugetului”. Legat de lipsa subvenției...

Elevii unui colegiu din Ploiești acuză că învață în condiții improprii. Reacția conducerii: Avem avizele ISU [FOTO]

Deși pare greu de crezut, elevii Colegiului Spiru Haret din Ploiești care urmează să susțină examenul de Bacalaureat în acest an sunt obligați să...

Supermarket La Cocoș, sponsor al evenimentului „Armata României este a mea!” [VIDEO]

În această perioadă, la Ploiești se desfășoară evenimentul "Armata României este a mea!". Sponsor principal al acțiunii care are ca scop promovarea carierelor militare...
Emisiuni
- Publicitate -

Vlad Petreanu de la Europafm a primit 21 de facturi de la Hidroelectrica: ”Unele au scadență în 2025, n-are logică”

Unul dintre realizatorii matinalului de la Europa FM, Vlad Petreanu, a postat pe Facebook un lung șir de facturi de curent primite de la...

Explozie la o magistrală de gaze la Călimănești, pe șantierul A 7. Patru morți și cinci răniți

Patru oameni au murit și alți cinci au fost răniți în urma unei explozii care s-a produs pe șantierul Autostrăzii Moldevei - A 7,...

Afaceristul Călin Donca arestat pe o perioadă de 30 de zile, pentru înșelăciune cu criptomonede

Călin Donca, brașoveanul de 39 de ani care se numără printre cei mai bogați români, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30...

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...
Emisiuni