- Publicitate -

Bazinul de la Vega, închis de mai bine de șase luni. Sportivii de la CSM Ploiești fac naveta la Izvorani

Singurul bazin de înot aflat în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploiești, Bazinul Vega, este închis de mai bine de șase luni. În tot acest timp, sportivii de la CSM Ploiești fac naveta la Izvorani.

Bazinul de la Vega a fost închis în luna noiembrie 2021, la scurt timp după un control al DSP Prahova.

- Publicitate -

Citește și: Bazinul Vega din Ploiești a fost închis. DSP Prahova a găsit în apă urme de fecale și bacterii care produc infecții nosocomiale

La acea dată, CSM Ploiești a solicitat efectuarea unei expertize tehnice, iar ulterior decizia a vizat efectuarea unor lucrări de reabilitare ale clădirii.

„A fost cerută o expertiză de către CSM Ploiești. Expertiza a fost realizată de către un expert tehnic, în urma căreia bazinul a fost închis pentru reabilitare, lucrări efectuate prin Direcția Tehnic Investiții”, ne-a declarat Donald Constantin, directorul CSM Ploiești.

- Publicitate -

Lucrările, potrivit unor surse din administrația locală, au demarat, însă la scurt timp au fost sistate, pe motiv că valoarea acestora era mult prea mare.

Problema este că, în tot acest timp, sportivii de la CSM Ploiești, Secția Înot, fac naveta la Bazinul Centrului Olimpic de la Izvorani.

Problema cea mai mare este că în prezent o consolidare a Bazinului Vega este aproape imposibilă.

- Publicitate -

Clădirea a fost transmisă, în 2009, din administrarea Ministerul Tineretului și Sportului la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, însă terenul nu aparține de municipalitate, ci de societatea Vega și, prin urmare, este imposibilă demararea unor lucrări de consolidare.

Citește și: Primăria Ploiești vrea să construiască două bazine de înot. Sportivii de la CSM fac naveta la Izvorani

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -