- Publicitate -

După contorul de gaze, s-a sfințit și conducta cu apă: ”Se binecuvântează lucrarea aceasta cu apă sfinţită. În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh.”

Vă mai amintiți cum Șoptică de la PNL sfințea un contor cu gaze din județul Botoșani? Era păcat să nu se păstreze tradiția și chiar să se diversifice sfințirile și pentru conduce cu apă, respectiv să se sfințească apa potabilă cu… apă sfințită.

- Publicitate -

”Modelul Șoptică de la Botoșani a fost preluat cu succeș de Tișe de la Cluj, care a pus la cale o inaugurare fastuoasă, mai ceva ca la momentul în care o minte strălucită a descoperit apa caldă.

Dacă nu vă mai amintiți sau v-a scăpat sfințirea de la Botoșani, găsiți momentul AICI, în articolul ”Thanks, Gaz! Cum se sfințește corect un contor de gaze – Lecția de smerenie predată de Șoptică de la PNL”

Lăsăm Botoșaniul și mergem spre Cluj, unde toată suflarea judeţului a luat parte la festivitatea de finalizare a lucrărilor prin care au fost înlocuite conductele de apa şi canalizare pe fonduri europene. Același stil comunist, alte personaje.

Momentul în care prima picatură de apă a curs la robinet pe o stradă care era deja racordată la reţea a fost marcat cu tineri îmbrăcaţi în costum popular şi a stârnit ropote de aplauze. Până la urmă, dacă se aplaudă la aterizarea avionului, de ce să nu aplauzi și când curge apa de la robinet?

Recepţia lucrărilor de extindere şi reabilitare din fonduri europene a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare din Dej şi din două comune. S-au înființat moț mai marii judeţului: prefectul, preşedintele şi vicepreşedintele consiliului judeţean, primarul oraşului Dej, şi alţi reprezentanţi de la diferite instituţii din judeţ. Au luat cuvântul şi s-au felicitat între ei.

Alin Tişe, președinte CJ Cluj:Aş începe şi eu prin a mulţumi şi a felicita totodată pe actorii principali ai acestei reuşite.”

Odată ce mingea a fost pasată în careu, i-a intrat pe șpiț lui Călin Neamţu, Director Compania de apă: ”Aduc mulţumiri consiliului judeţean Cluj, asociaţiei de dezvoltare, a tuturor primăriilor care ne-au sprijinit în acest program.”

- Publicitate -

Prins și el în vârtejul paselor cu mulțimiri, Morar Costan, primarul din Dej, a sărit la centrare: ”E momentul să mulţumesc tuturor celor care au fost implicaţi pentru sprijinul în aceste proiecte.”

Vă imaginați că s-a lucrarea s-a desfășurat rapid și a fost finalizată? Proiectul datează din 2014 şi vizează dezvoltarea infrastructurii de apă din județele Cluj și Sălaj. Acum s-a inaugurat doar o mică parte din el…

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ce ne așteaptă, după ce Comisia Europeană ne-a trimis la plimbare cu măsurile propuse de coaliția guvernamentală pentru reducerea deficitului

Pentru a putea beneficia de a treia tranșă din banii europeni, România s-a angajat în fața Comisiei Europene să atingă o țintă de deficit,...

Jos labele de pe copiii uciși de un șofer drogat! Cum se cațără politicienii pe cazul cutremurător de la 2 Mai

Dacă nu ai stomacul tare, poți avea vărsături cumplite, văzând ce postează politicienii români despre cazul celor doi tineri uciși de o beizadea drogată....
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Cum se lucrează azi pe șantierul Bulevardului Castanilor [FOTO-VIDEO]

Reporterul Observatorul Prahovean a fost prezent, joi dimineață, pe șantierul Bulevardului Castanilor. Este a treia zi de la închiderea traficului rutier pentru lucrările de...

Av. George Botez, consilier local, reacție privind lipsa subvenției la apă caldă: „Ploieșteni, stați liniștiti! Domnii Nanu si Volosevici lucrează pentru dumneavoastră!”

Consilierul local George Botez susține că, potrivit unor surse, „datoriile bugetului local, curente si restante, depăsesc cu mult valoarea bugetului”. Legat de lipsa subvenției...

Elevii unui colegiu din Ploiești acuză că învață în condiții improprii. Reacția conducerii: Avem avizele ISU [FOTO]

Deși pare greu de crezut, elevii Colegiului Spiru Haret din Ploiești care urmează să susțină examenul de Bacalaureat în acest an sunt obligați să...

Supermarket La Cocoș, sponsor al evenimentului „Armata României este a mea!” [VIDEO]

În această perioadă, la Ploiești se desfășoară evenimentul "Armata României este a mea!". Sponsor principal al acțiunii care are ca scop promovarea carierelor militare...

Vlad Petreanu de la Europafm a primit 21 de facturi de la Hidroelectrica: ”Unele au scadență în 2025, n-are logică”

Unul dintre realizatorii matinalului de la Europa FM, Vlad Petreanu, a postat pe Facebook un lung șir de facturi de curent primite de la...
Emisiuni
- Publicitate -

Explozie la o magistrală de gaze la Călimănești, pe șantierul A 7. Patru morți și cinci răniți

Patru oameni au murit și alți cinci au fost răniți în urma unei explozii care s-a produs pe șantierul Autostrăzii Moldevei - A 7,...

Afaceristul Călin Donca arestat pe o perioadă de 30 de zile, pentru înșelăciune cu criptomonede

Călin Donca, brașoveanul de 39 de ani care se numără printre cei mai bogați români, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 30...

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...
Emisiuni