Planul de acțiuni pentru beneficiarii de la Cantina de Ajutor Social din Ploiești, din 2022, a fost modificat. Pe lista de acțiuni prestate în folosul comunității se vor regăsi și activități de igienizare la Parcul Municipal Vest.
Aleșii locali ploieșteni au aprobat, luni, noul plan de acțiuni din 2022 pentru beneficiarii de venit minim garantat, dar și pentru cei care primesc alocații de hrană la Cantina de Ajutor Social din Ploiești și pentru părinții ai căror copii beneficiază de măsuri de protecție socială.
- Publicitate -
Pe lista de activități, pe lângă igienizarea spațiilor verzi aflate în administrarea SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești, se numără și igienizarea spațiilor aflate în administrarea Clubului Sportiv Municipal Ploiești (inclusiv la Stadionul Ilie Oană), la sediul ASSC, precum și în zonele verzi de la Parcul Municipal Vest.



