SC Servicii Gospodărire Urbană Ploiești a anunțat, luni, că au fost amplasate 105 camere de supraveghere video în cimitirele din Ploiești, pentru identificarea persoanelor care comit acte de vandalism.
SGU Ploiești a precizat că a achiziționat 105 camere de supraveghere video, care au fost amplasate în incinta cimitirelor din Ploiești.
„Acestea au fost amplasate în zonele cele mai sensibile din perimetrul fiecărui cimitir administrat, în scopul identificării, în timp util, a persoanelor care comit acte de vandalism și aplicării măsurilor corespunzătoare, în conformitate cu legislația și procedurile interne în vigoare.
Prin acest demers, societatea noastră vine în întâmpinarea solicitărilor concesionarilor, în ceea ce privește îmbunătățirea siguranței acestora în incinta cimitirelor și diminuarea numărului de activități ilicite săvârșite de persoane care nu sunt angajate în cadrul societății, prin supravegherea atentă a comportamentului acestora”, a precizat SGU Ploiești.
Costul achiziției se ridică la 133.000 lei (fără TVA) acesta incluzând atât camerele și materialele necesare montării și punerii în funcțiune a acestora cât și manopera.

Bravo, rămâne acum sa luati masuri si sa nu mai permiteti sa faca lucrari in cimitire decat personalului autorizat. Cei care fac la negru sunt niste hoți care fura de pe morminte sau distrug pentru ca proprietarii sa le dea de lucru. Politia ar trebui sa fie mult mai ferma cu hotii astia, nu sa-i lase sa-si faca de cap.
Pe langa ca distrug ca sa le dai de lucru, iti cer o caciula de bani si te si ameninta ca, daca nu vrei, te taie. Mi s-a intamplat si a trebuit sa anunt paza.
….minunat ca punem camere de supraveghere in cimintire !!!!…..dar la cele cateva 200-300 de platforme de gunoi de sub nasul nostru,de sub ochii nostrii,acolo unde „vandalizarile” sunt in orice clipa ,unde se arunca oriunde ,orice,oricum, nu se gasesc bani sau bunavointa sa facem lucrurile normale,civilizare !!!!
POate in 2022 ne veti anunta si data la care prima strada de 200-300-400 de matri lungime nu va mai avea cabluri pe stalpi! Cine are obligatia de a anula aceste cabluri ce uratesc imginea Ploiestiului turistic (in imaginatia Primarului Ploiestiului)?