spot_img
- Publicitate -

Un ploieștean reclamă că o clinică privată a refuzat recoltarea de analize la domiciliu, pentru mama sa nedeplasabilă. Explicația dată de Clinica Sante

Data:

Un ploieștean ne-a semnalat la redacție refuzul unei clinici private de a recolta sânge la domiciliu, pentru mama sa care nu se putea deplasa. Reprezentanții Clinicii Sante susțin că, potrivit „procedurii CNAS, privind efectuarea de servicii medicale în baza biletului de trimitere decontat din fondurile alocate de CNAS, nu se efectuează servicii medicale la domiciliul pacientului”.

- Publicitate -

Un ploieștean susține că a primit un refuz categoric în momentul în care a solicitat unei clinici private din Ploiești să se deplaseze la domiciliul mamei sale, nedeplasabile, pentru recoltarea de probe de sânge.

„Un profesor pensionar, care avea programare pentru o recoltare de sânge pentru o analiză, nu s-a putut prezenta personal deoarece are o criză de sciatică și este imobilizat la pat.

Deplasarea doamnei asistente din clinică ar fi presupus efortul de a urca două etaje în blocul de lângă sediul sucursalei și de a face recoltarea în timp util și in avantajul pacientului.

Accident rutier la Pleașa

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc sâmbătă în jurul prânzului în Prahova, la Pleașa. Potrivit primelor informații, în...
- Publicitate -

Era o excepție și se cerea o soluție omenească. Nu a făcut însă nimic doamna în halat alb, ci dimpotrivă a refuzat cu vehemență orice rezolvare și a invocat legi, protocoale și instituții”, a susținut ploieșteanul în sesizarea transmisă la redacția Observatorulph.ro, precizând, ulterior, că „până la urmă am dus-o pe mama (de 83 de ani) în brațe pentru a i se recolta sângele la aceasta clinică privată”.

„Au spus că DSP nu permitea deplasarea lor la domiciliul profesorului pensionar pentru că pacientul ar putea avea Covid și ar fi necesar un protocol specific”, a susținut ploieșteanul.

Explicația reprezentanților Clinicii Sante din Ploiești

- Publicitate -

„Referitor la solicitarea transmisă, vă comunicăm următoarele:

Conform procedurii CNAS privind efectuarea de servicii medicale în baza biletului de trimitere decontat din fondurile alocate de CNAS, nu se efectuează servicii medicale la domiciliul pacientului.

Suplimentar acestei interdicții prevăzute de lege, din cauza situației pandemice actuale, orice servicii medicale (inclusiv recoltări la domiciliu) – chiar și dacă nu ar fi plătite din fondurile alocate de CNAS – sunt, în mod obiectiv, prohibite și nerecomandate.

- Publicitate -

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate, precum și numeroase plante perene vor decora Ploieștiul în perioada următoare. Toate florile sunt din...

Totodată, vă informăm că reprezentanții subscrisei au luat legătura cu pacientul în cauză și recoltarea a fost totuși efectuată în centrul Clinica Sante Ploiești (Găgeni).

Vă mulțumim pentru înțelegere și considerare și vă stăm la dispoziție pentru orice nelămuriri”, se arată în răspunsul transmis de clinica Sante la redacția Observatorulph.ro.

Foto cu caracter ilustrativ

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

2 COMENTARII

  1. E vorba de o clinica PARTICULARA! Preopinentul s-a dus cu taraboi, ca e asigurat si clinica e obligata sa recolteze la domiciliu. Nu se sperie nimeni de el. Trebuia sa apeleze la madam Morgenstern, ca ea are pile la Sante.

  2. Din câte știu la Sante Gageni e o singura asistenta, trebuia sa încuie clinica și pacienții sa i lase sa aștepte la ușa pana mergea la mama respectivului? Ca sa nu mai zic ca respectiva pacienta a venit ulterior pe picioarele ei, din surda sigura spun asta.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...
- Publicitate -

Exclusiv

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...

Zeci de case din Ploiești vor fi demolate. Oamenii sunt disperați

Situație revoltătoare în Ploiești. Aproximativ 50 de case de...

Patroni de magazine înșelați prin terminalele self pay

Escrocii au găsit o metodă prin care să-i lase...

Ce a pățit șoferul care a golit vidanja pe câmp, la Berceni

După ce Observatorul Prahovean a publicat imagini surprinse recent cu...

Pasajul sub DN 1, pagubă de un milion de euro la Primăria Azuga

Primăria Azuga a solicitat suspendarea licitației pentru viitorul pasaj...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Maldăre de gunoi în râul Teleajen: „Un pericol și o rușine”

Albia râului Teleajen, în zona Râfov, este plină de...

TIR plin cu echipamente audio Marshall jefuit în Prahova

Doi bărbați din prahoveni au fost reținuți pentru 24...

Parcul uitat din vestul Ploieștiului

Cititorii au răspuns campaniei „Cum arată parcurile din cartierul...

Accident rutier la Pleașa

Un accident rutier în care au fost implicate două...

Cine primește vouchere de vacanță în 2025. Ce valoare au

Programul guvernamental de acordare a voucherelor de vacanță continuă...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

De ce simțim atâta frică zilele astea?

Crearea a două tabere între membrii aceleiași populații este...

Ploieșteancă din Diaspora după vot: „Stau cu inima strânsă”

Votul din 4 mai a generat o imagine distorsionată...

PSD-ul, balaurul cu șapte capete, a îngropat România

Indiferent cât am fost de blamată cu privire la...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Peste 100.000 de flori vor decora Ploieștiul

Mii de fire de gazanie, gura leului, crăițe, mușcate,...

Fisuri în podul din zona Teleajen, Prahova. Cât mai rezistă?

Podul peste DJ139, în zona Teleajen, este într-o stare...

Salarii mai mici cu 20%, la Filarmonica Ploiești

Angajații de la Filarmonica Paul Constantinescu vor primi salarii...

Paradă și spectacole, în weekend, pe Bulevardul Castanilor

Bulevardul Independenței va fi închis, în weekend, la Ploiești,...
- Publicitate -

Zone din Ploiești unde au loc plantări de arbuști și cosit iarbă

SGU Ploiești a prezentat, joi, zonele din Ploiești unde...

Director interimar la TCE Ploiești. Decizia CA a fost prorogată

TCE Ploiești are, începând de miercuri, are un nou...

Cristian Ganea, oficial, director la SC Hale și Piețe Ploiești

Oficial, SC Hale și Piețe Ploiești, societatea aflată în...

Noi demersuri pentru conectarea Văii Slănicului la gaze

Marți, 6 mai 2025, la sediul Consiliului Județean Prahova,...