Primăria Ploiești vrea să încredințeze direct contractul pentru curățenie și deszăpezire până la finalizarea licitației

1

Primarul Andrei Volosevici a convocat astăzi o ședință extraordinară a Consiliului Local Ploiești pentru a încredința direct contractul pentru curățenie și deszăpezire căi publice până la desemnarea câștigătorului licitației.

UPDATE Proiectul a fost adoptat. Detalii aici: Primăria Ploiești va încredința direct curățenia și deszăpezirea orașului. Cine sunt firmele invitate la negocieri

Decizia vine după ce actualul contract cu Rosal a fost reziliat în vară, iar acesta încetează pe 16 septembrie.

Pentru că Primăria Ploiești nu a încheiat până acum un nou contract în urma unei licitații, aceasta aflându-se încă în derulare, primarul Volosevici solicită astăzi votul consilierilor pentru a putea negocia direct cu un alt operator prestarea de servicii de curățenie și deszăpezire până la finalul acestui an, respectiv până la încheierea licitației și semnarea contractului cu câștigătorul procedurii.

Documentul poate fi descărcat de aici:001 masuri asigurare serviciu salubrizare

În prezent sunt două opțiuni: consilierii locali nu vor vota proiectul primarului Volosevici, iar  străzile din Ploiești nu vor mai fi salubrizate începând din 16 septembrie, ceea ce este puțin probabil.

În cazul adoptării documentului, conducerea Primăriei Ploiești va trebui să găsească în doar câteva zile un operator dispus să aloce în oraș resurse financiare importante, inclusiv angajați și utilaje, pentru prestarea acestui serviciu.

Contactat de observatorulph.ro, primarul Andrei Volosevici a declarat: ”Am discutat în prealabil cu consilierii PNL și USR-Plus, iar aceștia sunt de acord cu votarea proiectului. Imediat după ce acesta va fi adoptat, vom invita la discuții reprezentanții celor două firme de salubritate care au depus deja oferte la licitația pentru curățenie și deszăpezire căi publice”.

 

 

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău