Scandal la Primăria Ploiești. ACS Petrolul 52 vrea o singură marcă, garanția de 84.000 de lei și bani de la bugetul local – VIDEO

1

Ședința care a avut ca subiect mărcile Petrolul a fost una cu scandal. Reprezentanții Primăriei Ploiești și mai mulți consilieri locali au solicitat seriozitate din partea ACS Petrolul 52, invocând că, în ultimele trei luni, au apelat la multe tergiversări. ACS Petrolul 52 și-a exprimat câteva doleanțe: vor numai marca FC Petrolul Ploiești (scutul), garanția de bună execuție de 84.000 de lei depusă în urmă cu patru ani și bani de la bugetul local, însă nu au putut răspunde la câteva întrebări simple: au buget până la finele anului și vor cu adevărat asociere?

După două licitații de cesionare a mărcilor Petrolul, proceduri anulate pentru că nu s-a prezentat nimeni, Primăria Ploiești și-a exprimat disponibilitatea de a relua discuțiile cu ACS Petrolul 52. Numai că, deși acest lucru a fost solicitat expres de ACS Petrolul Ploiești.

Ultima ședință anunțată pe această temă a fost anulată după ce reprezentanții ACS Petrolul 52 au solicitat acest lucru, pe motiv că unii dintre ei sunt în concediu medical.

Prin urmare, luni, discuțiile au fost aprinse. Primarul Andrei Volosevici a susținut că ACS Petrolul 52 tergiversează luarea unei decizii. La fel au susținut și consilierii locali prezenți.

Citește și: LIVE VIDEO: Ședință importantă la Primăria Ploiești pe tema Petrolul, transmisă în direct de observatorulph.ro

La ședința de astăzi nu au participat, din partea ACS Petrolul 52, cei care ar fi putut răspunde la trei întrebări simple: ce buget are ACS Petrolul Ploiești, care este suma necesară până la finalul anului, își dorește ACS Petrolul 52 asocierea cu SC Hale și Piețe, dar și dacă Asociația va fi de acord ca municipalitatea, prin Consiliul Local, să aibă reprezentare majoritară în Consiliul Director.

Citește și: Licitație anulată la Ploiești pentru mărcile Petrolul. Nu au fost depuse oferte

Reamintim faptul că în luna august a fost organizată o nouă licitație pentru atribuirea celor șase mărci, respectiv „FC Petrolul Ploiești”, „Petrolul 95”, „Petrolul 52”, „FC Petrolul Ploiești 1924”, „Fotbal Club Petrolul” și „Petrolul Ploiești”, însă istoria de la prima licitație s-a repetat: nimeni nu s-a prezentat.

La final, primarul municipiului Ploiești le-a solicitat suporterilor să decidă dacă echipa actuală va mai juca cu scutul pe piept.

VIDEO

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău