Veste bună pentru tinerii care vor să-și cumpere locuințe ANL. Prețurile scad cu până la 50%

3

Chiriașii din blocurile ANL, care doresc să devină proprietari, își vor putea cumpăra apartamentele la prețuri mai mici cu până la 50% decât în prezent.

Anunțul a fost făcut astăzi, la Ploiești, de Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației.

”Luna aceasta vom propune spre adoptare guvernului un proiect privind revenirea la prețurile din 2019 a locuințelor ANL scoase la vânzare. Anul trecut, prețurile au crescut foarte mult, iar noi avem obligația morală față de tineri să-i ajutăm să devină proprietari” a explicat ministrul Cseke Attila în timpul unei conferințe de presă susținută la Ploiești ca urmare a vizitei de la mai multe obiective din Prahova.

Ministrul a dat și câteva exemple de prețuri de vânzare a locuințelor construite prin ANL. De exemplu, un apartament din Sinaia, de 82 de mp, construit în 2006, a fost evaluat anul trecut la vânzare la 189.000 de lei, însă după adoptarea ordonanței acesta va putea fi cumpărat cu 102.000 de lei.

La Ploiești, un apartament de 69 de mp, care a fost evaluat în 2020 la 177.000 de lei, va putea fi cumpărat anul acesta cu 113.000 de lei.

Întrebat de reporterul observatorulph.ro când vor intra în vigoare noile prețuri de vânzare, mai mici cu până la 50% față de cele de anul trecut, ministrul Dezvoltării a promis că acest lucru se va întâmpla la sfârșitul lunii iulie.

 

 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

3 COMENTARII

  1. Hai mai intai sa facem un recensamant cu cine locuieste in toate blocurile ANL din Ploiesti, si cu ce se ocupa, si sa observam exact cui i se face aceasta reducere. Daca nu ma insel in blocurile ANL de la ex. Billa stau si multi politruci de prin primarie, oameni „amarati”, nu si-au permis pe salariile de bugetari sa isi cumpere apartamente si s-au dus la mila ANL-ului, sper ca se observa ironia.

  2. Inainte se a se face reducerea, recomand un recensamant al locatarilor ce isi duc traiul in acele blocuri. Se va observa ca o parte din ei sunt fix „amarati” ce lucreaza prin primarie si nu numai. Oameni „sarmani” ce nu si-au permis din lefurile de angajat la stat sa isi achizitioneze un apartament si au trebuit ajutati de primarie.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău