Comisia pentru Transport și Siguranța Circulației din Ploiești a respins propunerea de montare a limitatoarelor de viteză atât pe strada Mecet, cât și la intersecția străzilor străzilor Covurlui cu Sever Axente și Arcaș unde s-au produs mai multe accidente. Documentele oficiale pot fi consultate la finalul articolului.
După ce observatorulph.ro a publicat mai multe articole pe tema accidentelor produse în două zone din Ploiești, la intersecția străzilor Covurlui cu Sever Axente și Arcaș, respectiv pe strada Mecet, primăria a transmis redacției noastre că la următoarea ședință a Comisiei de Circulației va fi analizată oportunitatea montării unor relantisoare. Vezi documentele primăriei AICI.
Întrunită în ședință pe 18 februarie, Comisia pentru Transport și Siguranța Circulației a respins ambele solicitări.
Motivul invocat a fost că în zonă există indicatoare rutiere care trebuie respectate la intersecția străzilor Covurlui cu Sever Axente și Arcaș, iar pe strada Mecet va fi amplasat un alt indicator cu semnificația ”drum îngustat”.
Reamintim că luna trecută, două autoturisme au fost implicate într-un accident produs la intersecția străzilor Covurlui cu Sever Axente și Arcaș, impactul soldându-se cu rănirea unei persoane la cap.
Un cititor ne-a trimis imaginile surprinse de o cameră de supraveghere cu momentul impactului (VIDEO AICI).
Un alt accident s-a produs, tot luna trecută, pe strada Mecet, una dintre cele mai înguste din Ploiești. Atunci un taximetrist nu a ținut cont de configurația drumului, venind cu viteză și a lovit puternic din spate o mașină a operatorului Apa Nova. Ce este mai grav este că în urma impactului a fost lovit și un pieton, care a scăpat ca prin minune cu viață.
Accidentul a fost înregistrat de camerele de supraveghere ale unei case din zona Rudului, din Ploiești și publicate de observatorulph.ro AICI.
Răspunsul Primăriei Ploiești privind deciziile Comisiei de circulație:

