- Publicitate -

Dezbatere controversată pe tema calității aerului la Ploiești. Viceprimarul Magdalena Trofin: „Nu s-a făcut un studiu pe informații reale și concrete”

Dezbaterea publică pe tema calității aerului din Ploiești și Bucov care a avut loc, miercuri seară, la Ploiești i-a dezamăgit pe cei care așteptau că studiul efectuat să certifice clar aspecte privind poluarea din Ploiești. La finalul dezbaterii, inclusiv viceprimarul Ploieștiului, Magdalena Trofin, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la datele care au stat la baza realizării studiului: „Nu s-a făcut un studiu pe informații reale și concrete”.

În urmă cu doi ani, administrațiile locale Ploiești și Brazi au aprobat asocierea pentru realizarea unui studiu cu privire la calitatea aerului din cele două localități.

- Publicitate -

La aproape doi ani distanță de la acel moment, miercuri seară, la Sala Europa a Palatului Administrativ din Ploiești, a avut loc dezbaterea pe tema studiului, care va sta la baza Planului Integrat de Calitate a Aerului din municipiul Ploiești și comuna Brazi.

Problema reclamată de cei prezenți în sală a vizat însă modul în care a fost întocmit studiul, aspect semnalat inclusiv de Asociația Stop Poluării care a refuzat să participe la ședința de astăzi, invocând faptul că documentația prezintă o o eroare sistemică, care îl face inutilizabil, precizând că există discrepanțe mari între cantitatea de poluanți măsurați și modelarea poluării.

- Publicitate -

Citește și: Protest al Asociației Stop Poluării Orașului Ploiești. De ce nu va participa la dezbaterea publică privind planul de calitate a aerului

La rândul său, viceprimarul municipiului Ploiești, Magdalena Trofin, a susținut că „nu s-a făcut un studiu pe informații reale și concrete”, fapt care a fost reclamat și de alte persoane prezente în sală.

„Din punctul meu de vedere studiul nu cuprinde toate informațiile și datele. Nu s-a făcut un studiu pe informații reale și concrete cu privire la calitatea aerului, iar în ceea ce privește planul de măsuri consider că se pot face amendamente la planurile de măsuri propuse în așa fel încât să avem acele măsuri care să conducă la o combatere reală a poluării atât la poluarea cauzată de industrie, dar și poluarea cauzată de traficul urban și de activitatea într-o localitate așa de aglomerată și de circulată precum Ploieștiul.

- Publicitate -

Explicația consultanților care au lucrat la studiu a fost că perioada, precum și raportarea la anumiți indicatori de mediu s-a realizat conform unui ordin de ministru, la bază fiind raportări oficiale de la APM, care a inclus un număr de 37 de agenți economici.

„Totul a fost legat de niște constrângeri care au plecat de la datele care au putut fi folosite”, a susținut Magdalena Trofin , viceprimarul municipiului Ploiești.

Observatorulph.ro a transmis live dezbaterea publică.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -