Impozitele și taxele locale din Ploiești urmează să fie indexate cu 3,8%, în 2021. La capitolul autoturisme, cea mai mare majorare, de 245 de lei, ar urma să fie suportată de conducătorii auto care au mașini cu o capacitate de peste 3001 cmc, în acest caz impozitul ajungând la… 6.701 lei/an.
Indexarea impozitelor și taxelor locale cu rata inflației are loc anual, iar pentru 2021 influența va fi de 3,8%.
Dacă în cazul autoturismelor cu o capacitate cilindrică mai mică, taxele vor fi majorate cu 2 – 7 lei, cei mai afectați sunt cei care au mijloace de transport cu o capacitate cilindrică de peste 3001 cmc.
Astfel, dacă impozitul la mașinile cu o capacitate cilindrică de peste 3.001 în 2020 este de 6.456 de lei/an, în 2021 ar urma să fie de 6.701 lei/an, respectiv cu 245 de lei mai mult.
Potrivit calculelor efectuate de SPFL Ploiești, pentru un mijloc de transport cu capacitatea cilindrică de până la 1600 cmc, impozitul în 2020 este de 68 de lei, iar anul viitor ar urma să fie de 70 de lei, diferența fiind de numai 2 lei.
În cazul mijloacelor de transport cu o capacitate cilindrică cuprinsă între 1601 și 2000 cmc inclusiv, în 2020 impozitul este de 191 de lei, iar în 2021, prin indexarea cu rata inflației, ar urma să fie de 198 de lei, diferența fiind de 7 lei.
