Veste rea pentru unii angajaţi ai SC Hale şi Pieţe. Consiliul de Administraţie a iniţiat procedura de disponibilizări la societate, iar Adunarea Generală a Acţionarilor a aprobat aseară o nouă organigramă.
Vestea legată de disponibilizări s-a declanşat în momentul în care, astăzi, unei salariate a SC Hale şi Pieţe i-a venit rău, pe motiv că, spun colegii, s-ar fi supărat când a aflat că este la un pas să-şi piardă locul de muncă. Aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean şi a primit două zile de concediu medical. Augustin Mitu, membru în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Hale şi Pieţe, a susţinut că ieri a fost aprobată, într-adevăr, o nouă organigramă a societăţii. „Aseară, am aprobat noua organigramă. S-au făcut nişte modificări, dar nu ştiu de disponibilizări. Cel mai bine luaţi legătura cu membrii CA, pentru că la propunerea acestora se fac disponibilizările”, a susţinut Mitu. Preşedintele CA de la SC Hale şi Pieţe, Marius Fenichiu, ne-a declarat că, într-adevăr, a fost aprobată disponibilizarea unor angajaţi ai societăţii, fiind invocată reducerea cheltuielilor. „Măsura a fost iniţiată de CA şi aprobată de AGA”, ne-a declarat Marius Fenichiu. Cum disponibilizările vin la o perioadă scurtă de la momentul în care la SC Hale şi Pieţe au avut loc angajări, Fenichiu a dat o explicaţie şi pe tema aceasta. „S-au făcut angajări pe posturile libere şi se fac disponibilizări în funcţie de noua organigramă”, a susţinut Fenichiu. Potrivit unor angajaţi de la SC Hale şi Pieţe măsura de disponibilizare a vizat iniţial 13 persoane, însă ulterior pe listă s-ar afla 12 angajaţi. Vezi AICI ştirea despre angajata care a fost transportată la spital după ce ar fi aflat, spun colegii ei, că este pe lista de disponibilizări.