- Publicitate -

Tăinuitorul furtului de la Muzeul Ceasului poartă un nume şi are o funcţie

În noiembrie 2008, la Muzeul Ceasului “Nicolae Simache” din Ploieşti a fost descoperit furtul a 18 piese de aur de la 15 ceasuri cu o valoare inestimabilă. Furtul a fost descoperit întâmplător de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Prahova în timpul unui control tematic. În urma anchetei, Lia Maria Voicu, directorul general al Muzeului de Istorie în subordinea căreia se află şi Muzeul Ceasului, precum şi directorul adjunct al instituţiei au fost trimişi în judecată pentru “omisiune în sesizarea organelor judiciare”. Gestionarul colecţiei în care se aflau ceasurile a fost la rândul ei trimisă în judecată pentru “neglijenţă în serviciu”. Autorul furtului nu a fost descoperit nici până în prezent. Aici se termină expunerea seacă a faptelor şi începe povestea. Iar povestea mie îmi place atât de mult încât cred că este obligatoriu să o cunoaşteţi şi voi. Aşadar, în anul 2002 Muzeul Ceasului a inaugurat o expoziţie de ceasuri din aur aparţinând unor personalităţi precum ţarul Alexandru al II-lea, regale Carol I sau poetul Vasile Alecsandri. La vernisajul expoziţiei Ana Cânda, directorul Muzeului Ceasului din acea vreme, i-ar fi spus şefului direct Lia Maria Voicu, director al Muzeului de Istorie şi în acea vreme, că ar trebui luate măsuri mai serioase pentru protecţia şi asigurarea exponatelor. Răspunsul Liei ar fi fost ceva de genul: “Exclus. De aceea plătesc paznici, ca să le păzească”. Aceasta fiind decizia şefului suprem, colecţia a rămas în aceleaşi vitrine cu un sistem de protecţie aproape inexistent. În anul 2005, directorul Ana Cânda s-a pensionat. Locul la şefia muzeului a fost preluat de muzeograful Elisabeta Savu. În luna ianuarie a anului 2006, mai precis pe 13 ianuarie, Elisabeta Savu a avut proasta inspiraţie să solicite unul dintre ceasurile din colecţia cu pricina pentru un studiu. A descoperit că îi lipseşte capacul. A solicitat colegilor să facă o verificare amănunţită a colecţiei. În urma verificării a constatat că lipsesc 18 capace de aur de la 15 ceasuri. A anunţat-o imediat pe şefa directă, Lia Maria Voicu. Lia era în concediu. La sfârşitul lunii, directorul Muzeului de Istorie a ajuns, în sfârşit la Muzeul Ceasului. Conform unuia dintre participanţii la întâlnire, vizita doamnei Voicu s-a produs cam aşa: “A intrat în sala în care erau expuse acele ceasuri şi unde fusesem convocaţi mai mulţi angajaţi şi imediat după ce au fost închise uşile a început să ţipe “să apară capacele”. În timpul acelei “şedinţe”, directorul Lia Maria Voicu i-ar fi ameninţat pe angajaţi că dacă vor reclama furtul la poliţie, presă, parchet, etc, le vor fi desfăcute contractele de muncă. Aşa se face că furtul respectiv nu a fost niciodată reclamat la poliţie ci a fost descoperit de către poliţişti. Dat fiind faptul că Lia Maria Voicu a tăinuit furtul produs în 2006, eu stau şi mă întreb ca prostu’ de ce, în 2010, mai este director la Muzeul de Istorie? Iată o întrebare legitimă, zic eu, din moment ce contribui la plata salariului consistent al dânsei. Salariu pe care îl primeşte tocmai pentru a proteja patrimoniul cultural, spiritual şi istoric al judeţului şi nu pentru a proceda ca un tăinuitor al celor care fură din acest patrimoniu. Apropo, tăinuirea nu este o infracţiune prevăzută de Codul Penal? Sunt tare curios să aflu ce răspunsuri aveţi voi la aceaste întrebări.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -