Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, pe DN1, în orașul Bușteni.
Potrivit primelor informații, trei autoturisme sunt implicate, iar rei persoane sunt rănite. Polițiștii cercetează în prezent modul în care s-a produs accidentul. La fața locului au ajuns și echipaje ale Ambulanței.
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunțat că începând cu ora 17:00, în judeţul Prahova, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale pe DN1, în staţiunea Buşteni. Circulaţia s-a desfăşurat îngreunat, pe o bandă, alternativ, dirijată de poliţişti, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Principala cauză de producere a fost neacordarea priorităţii. Întrucât s-au format coloane de autovehicule, le recomandăm conducătorilor auto să nu se angajeze în depăşirea acestora şi să mărească distanţa de siguranţă în mers, mai ales că partea carosabilă este umedă.
