Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, luni, 20 iulie, în jurul orei 18.50, un grup de ținte aeriene în apropierea frontierei României.
Țintele au fost observate la aproximativ 23 de kilometri nord-vest de localitatea Vâlcove, în contextul unui atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, situate în apropierea frontierei fluviale cu România.
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din nordul județului Tulcea
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea alertării populației din nordul județului Tulcea.
Mesajul RO-Alert a fost transmis la ora 19.06.
Pentru monitorizarea situației aeriene au decolat două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene, dislocate la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, și două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea.
Avioanele Eurofighter au decolat la ora 19.09, iar aeronavele F-16 la ora 20.13.
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, nu au fost constatate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național și nici cazuri în care vehicule aeriene să fi lovit teritoriul României.
Starea de alertă aeriană a încetat la ora 22.25.
