- Publicitate -

Consorțiu american-arab, interesat să preia rafinăria Petrotel Lukoil din Ploiești

Un consorțiu format dintr-o companie americană și trei mari grupuri de investiții din Emiratele Arabe Unite și Qatar ar fi intrat în negocieri pentru preluarea activelor internaționale ale Lukoil, inclusiv a celor deținute în România, printre care se numără și rafinăria Petrotel din Ploiești.

Investitorii au transmis o scrisoare Ministerului Energiei și autorității române care gestionează resursele minerale, solicitând menținerea actualului cadru juridic și contractual al perimetrului de gaze Trident din Marea Neagră până la finalizarea tranzacției, potrivit informațiilor publicate de Economica.net.

Cine face parte din consorțiu

Scrisoarea ar fi fost transmisă pe 23 iunie de compania americană Eldridge Industries, în numele unui consorțiu din care mai fac parte: Al Hail Holding, din Abu Dhabi, International Holding Company, din Emiratele Arabe Unite și Power International Holding, din Qatar.

Eldridge Industries ar fi informat autoritățile române că grupul de investitori a încheiat un acord cu Lukoil pentru achiziționarea Lukoil International, compania care controlează activele din afara Rusiei. Încheierea tranzacției depinde însă de obținerea aprobărilor necesare, inclusiv în Statele Unite și Regatul Unit.

Activele Lukoil din România includ rafinăria Petrotel-Lukoil din Ploiești, rețeaua de benzinării și participația majoritară în perimetrul offshore EX-30 Trident din Marea Neagră.

Consorțiul cere Guvernului să nu adopte, în perioada de tranziție, măsuri care ar putea afecta tranzacția, contractul de concesiune sau desfășurarea proiectului din Marea Neagră.

Rafinăria Petrotel, închisă din octombrie 2025

Rafinăria Petrotel Lukoil nu mai este funcțională din luna octombrie a anului trecut. Inițial, unitatea a intrat în revizie generală, apoi activitatea a fost sistată din cauza interdicțiilor impuse de SUA firmelor rusești din Europa.

Petrotel asigura 21% din producția internă de carburanți, cotă de piață care a fost acoperită după ce a devenit nefuncțională din importuri.

În ciuda promisiunilor guvernanților și chiar a președintelui Nicușor Dan, că Petrotel va relua producția, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. In punctul asta al situatie Lukoil si eu sunt interesat sa achizitionez rafinaria, si la sfarsitul zile este o stire tot atat de relevanta precum aceasta sau oricare alta ce enumera entitati „interesate”

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi