Șoferii care circulă sâmbătă pe Centura de Vest a Ploieștiului, pe sensul de mers către Brașov, se confruntă cu trafic intens și timpi mari de așteptare.
Circulația este îngreunată din cauza lucrărilor de înlocuire și reparație a rosturilor de dilatație la podurile din zona Jumbo și Brazi. Intervențiile au impus restricții de trafic, iar în zonă s-au format coloane de autovehicule care se întind pe aproximativ doi kilometri.
Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu prudență, să respecte semnalizarea temporară instituită în zona lucrărilor și, dacă este posibil, să aleagă rute alternative pentru a evita blocajele.
După acest ”hop”, șoferii care merg la Brașov vor avea parte de noi blocaje pe Valea Prahovei. La ora prânzului, timpul estimat de aplicația waze pe distanța Ploiești-Brașov era de aproape trei ore. Ambuteiajele se formează la Nistorești, Sinaia, Bușteni și Predeal.
