Val de ploi, dar și caniculă. ANM a emis prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până la începutul lunii august. La Ploiești mercurul în termometre va urca până la 31 de grade Celsius, însă vom avea parte și de un episod cu vreme mai rece față de normalul perioadei.
Din articol
ANM a emis o atenționare de cod galben de ploi torențiale, avertizare valabilă și în Prahova, miercuri, 8 iulie, în intervalul orar 12:00 – 23:00.
Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de miercuri (8 iulie) în cea mai mare parte a țării vor fi intensificări ale vântului și vijelii cu viteze 50…70 km/h, iar pe arii restrânse de peste 80 km/h, dar și perioade cu averse însemnate cantitativ, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1…3 cm).
Citește și: Ploi torențiale și vijelii în Prahova. ANM a emis cod galben
Cum va fi vremea la Ploiești
La Ploiești, după o perioadă cu temperaturi caniculare, valorile termice vor fi mai coborâte față de cele normale până la finalul săptămânii. Joi, 9 iulie, mercurul în termometre va urca până la 24 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa la 13 grade Celsius.
În weekend, în schimb, temperatura maximă va ajunge la 31 de grade Celsius, iar valorile minime vor fi de 17 grade Celsius. La Ploiești sunt posibile ploi joi, 9 iulie, dar și în a doua parte a săptămânii viitoare.
La munte, revin ploile
La munte, la Cota 2000 din Sinaia, valorile termice vor fi mai mici față de cele normale pentru această perioadă. Temperaturile maxime vor ajunge joi, 9 iulie, la 12 grade Celsius, iar cele minime la 7 grade Celsius. În weekend, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi de 18 grade Celsius.
Valul de ploi revine la munte pe parcursul acestei săptămâni, dar și marți, 14 iulie, când aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și căderi de grindină.
Prognoza ANM până pe 13.07.2026
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în regiunile nord-estice și local în cele centrale și sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval în jumătatea vestică a teritoriului, dar mai ales în extremitatea de vest, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Prognoza ANM în săptămâna 13.07.2026 – 20.07.2026
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoriatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în cele vestice și sud-vestice
Prognoza ANM în săptămâna 20.07.2026 – 27.07.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în majoriatea regiunilor, dar cu o abatere termică pozitivă ușor mai accentuată în cele vestice și sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi ușor deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Prognoza ANM în săptămâna 27.07.2026 – 03.08.2026
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână în jumătatea vestică a teritoriului, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
