În Prahova, diferențele dintre localități sunt uriașe. În timp ce unele comune din apropierea Ploieștiului au ajuns să depășească pragul de 10.000 de locuitori, altele se confruntă cu o scădere constantă a populației. În cele mai mici comune prahovene, lipsa nașterilor, îmbătrânirea populației și plecarea tinerilor au devenit probleme tot mai vizibile. La Jugureni și Salcia, de la începutul anului 2026, nu s-a născut niciun copil.
Jugureni, cea mai mică localitate din Prahova
Cea mai mică localitate din Prahova, potrivit datelor Recensământului din 2021, este comuna Jugureni. La momentul recensământului, localitatea număra 449 de locuitori.
Comuna se află la aproximativ 50 de kilometri de Ploiești, distanță care poate fi parcursă în circa 40 de minute. Deși zona are peisaje spectaculoase, trasee și potențial turistic, Jugureni rămâne comuna cu cel mai mic număr de locuitori din județ. Dincolo de cifre, cea mai dură realitate este legată de lipsa nașterilor și de numărul tot mai mic de copii.
„Populația este în scădere. De la începutul anului nu s-a născut niciun copil. La școală avem 20 de copii, iar la grădiniță niciunul. Anul trecut au fost 3-4 copii la grădiniță, dintre care unul singur venea permanent. Avem oameni care vin doar în weekend”, ne-a declarat Constantin Mărcoceanu, primarul comunei Jugureni.
Edilul spune că situația este cu atât mai greu de explicat cu cât școala din comună dispune de dotări moderne și inclusiv echipamente IT.
„Nici la oraș nu sunt condițiile pe care le avem la școala din comună. Ultimele dotări constau în echipamente IT”, a mai spus primarul comunei Jugureni.
La Salcia nu s-a mai născut niciun copil în 2026
O situație asemănătoare este și în comuna Salcia, care este înconjurată de dealuri și este situată la limita județului Buzău. Potrivit Recensământului din 2021, localitatea avea 843 de locuitori, însă autoritățile locale estimează că numărul real al populației a scăzut între timp. Și aici, de la începutul anului 2026, nu s-a mai născut niciun copil.
„Nu au mai fost nașteri în acest an. Noi avem la școală 76 de copii, inclusiv cu cei de la grădiniță. Localitatea este animată doar în weekend. Față de anul 2021, cred că mai avem aproximativ 750 de locuitori”, susține Iulian Marian Gherghe, primarul comunei Salcia.
Primarul spune că una dintre prioritățile administrației locale este introducerea apei prin programul Anghel Saligny, astfel încât prin dezvoltarea infrastructurii, comuna să devină mai atractivă.
„Ca infrastructură, încercăm să introducem apa prin programul Anghel Saligny, care, după cum știți, anul trecut a avut o perioadă în care a fost suspendat”, a mai declarat Iulian Marian Gherghe, care crede că infrastructura ar putea atrage un număr mai mare de locuitori, dar și de agenți economici.
De ce scade populația în comunele mici din Prahova
Numărul mic de locuitori din unele comune prahovene reflectă probleme întâlnite în multe zone rurale din România. Migrația către orașe, plecarea tinerilor în străinătate, îmbătrânirea populației și reducerea natalității au contribuit la scăderea demografică.
În localitățile aflate la distanță mai mare de centrele urbane, problema este accentuată de lipsa locurilor de muncă și de accesul mai dificil la servicii medicale.
„Presupun că principalele cauze legate de reducerea populației o reprezintă distanța mare față de un spital și față de locurile de muncă. Comuna este situată la 50 de kilometri de Ploiești și la 25 de kilometri de Urlați”, susține edilul comunei Salcia.
În lipsa unor servicii apropiate și a unor locuri de muncă stabile, multe familii aleg să se mute spre orașe sau spre localități mai dezvoltate. În timp, acest fenomen se vede în școli, în grădinițe și în numărul tot mai mic de copii nou-născuți.
Comunele care au depășit ca populație unele orașe din Prahova
În topul localităților prahovene cu cel mai mic număr de locuitori, pe lângă Jugureni și Salcia, mai figurează Tătaru – 748 de locuitori, Talea – 925 locuitori, Cosminele – 926 de locuitori și Lapoș – 983 de locuitori. Sunt localități în care scăderea populației nu mai este doar o statistică.
La polul opus, în Prahova există comune care au crescut puternic în ultimii ani și au depășit ca populație orașe precum Azuga sau Slănic. Printre acestea se numără Bucov, Valea Călugărească și Târgșoru Vechi, localități care au peste 10.000 de locuitori.
Diferențele arată cât de dezechilibrată a devenit evoluția demografică în județ. Comunele aflate aproape de Ploiești sau de zone economice active au atras locuitori, în timp ce localitățile mai izolate se confruntă cu scăderea populației și cu lipsa nașterilor.
