Reprezentanții clinicii AS Medical au transmis un mesaj public pacienților. Se întâmplă la câteva zile după declanșarea anchetei DIICOT, care vizează presupuse fraude în decontarea serviciilor medicale de la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.
Într-o postare publicată pe pagina de Facebook a clinicii, conducerea unității medicale anunță că activitatea este suspendată pe durata procedurilor dispuse de autorități.
Totodată, reprezentanții AS Medical afirmă că înțeleg impactul pe care suspendarea activității îl are asupra pacienților și dau asigurări că depun eforturi pentru reluarea serviciilor medicale în condiții normale, cât mai curând posibil.
Clinica precizează că va anunța public orice informație referitoare la redeschiderea și reluarea activității.
Mesajul vine în contextul dosarului instrumentat de DIICOT, în care procurorii suspectează existența unui mecanism prin care ar fi fost decontate consultații și servicii medicale fictive, prejudiciul estimat fiind de aproximativ 2,4 milioane de lei.
În urma anchetei, mai multe persoane au fost reținute și ulterior arestate preventiv.
Citește și Administratorul AS Medical Ploiești, arestat preventiv
În același context, Casa de Asigurări de Sănătate Prahova a transmis un avertisment către asigurați și furnizorii de servicii medicale privind utilizarea cardului național de sănătate, reamintind că reținerea sau folosirea fără drept a acestuia constituie infracțiune și se pedepsește conform legii. Citește articolul AICI.
