Mai multe unități medicale din Prahova au anunțat organizarea unor concursuri pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul spitalelor. Sunt disponibile locuri de muncă pentru medici, asistenți medicali, îngrijitoare și personal auxiliar, atât în municipiul Ploiești, cât și în Câmpina și Sinaia.
Posturile sunt disponibile pe perioadă nedeterminată, iar concursurile vor fi organizate conform legislației în vigoare.
Persoanele interesate pot consulta condițiile de participare și calendarul concursurilor pe site-urile unităților medicale sau la sediile acestora.
Posturi vacante la Spitalul de Pediatrie Ploiești
Spitalul de Pediatrie Ploiești, una dintre cele mai importante unități medicale din județ dedicate îngrijirii copiilor, a scos la concurs mai multe posturi vacante pentru personal medical și auxiliar.
- 1 post de medic specialist, specialitatea ORL, în cadrul Cabinetului ORL – Ambulatoriu Integrat, normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- 1 post de asistent medical debutant, cu studii superioare, în cadrul Secției Chirurgie Pediatrică, normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- 1 post de asistent medical, cu studii postliceale, în cadrul Compartimentului Ortopedie Pediatrică, normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- 1 post de asistent medical principal, cu studii postliceale, în cadrul Secției Pediatrie I, normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- 1 post de asistent medical principal, specialitatea balneofizioterapie/balneofiziokinetoterapie, cu studii postliceale, în cadrul Laboratorului de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, normă întreagă, perioadă nedeterminată;
- 1 post de îngrijitoare în cadrul Secției Pediatrie II, normă întreagă, perioadă nedeterminată, program de lucru de 8 ore, de luni până vineri, între orele 07:00 – 15:00, pentru spălătorie;
- 1 post de îngrijitoare în cadrul Secției Chirurgie Pediatrică, normă întreagă, perioadă nedeterminată, program de lucru de 8 ore, de luni până vineri, între orele 07:00 – 15:00, pentru spălătorie.
Post vacant la Spitalul de Psihiatrie Voila Câmpina
Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina a anunțat, la rândul său, organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post vacant din cadrul sectorului administrativ.
- 1 post de muncitor necalificat la stația de epurare, în cadrul Compartimentului Muncitori de Deservire al Serviciului Aprovizionare, Administrativ, Achiziții, Întreținere, Tehnic și Transport (AAITT), pe perioadă nedeterminată.
Post vacant la Spitalul Orășenesc Sinaia
O oportunitate de angajare este disponibilă și la Spitalul Orășenesc Sinaia, care organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant pe perioadă nedeterminată.
- asistent medical de igienă în cadrul Compartimentului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale.
Persoanele interesate de unul dintre posturile disponibile în spitalele din Ploiești, Câmpina și Sinaia pot obține informații suplimentare privind condițiile de participare, bibliografia și calendarul concursurilor de pe site-urile oficiale ale unităților medicale sau de la sediile acestora, dar și pe site-ul posturi.gov.ro.
