Cea mai mare parte a ţării se află astăzi sub atenţionare cod galben de ploi abundente. Vremea va continua să fie instabilă și duminică, atunci când intră în vigoare o altă alertă meteo de vreme rea.
Prima alertă cod galben intră în vigoare de la ora 12.00 și este valabilă până diseară, la ora 23.00.
Vizate sunt județe din Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei și a zonei de munte, local în Maramureș, sudul Olteniei și nord-vestul Dobrogei.
Aici, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Ulterior, de diseară, de la ora 23.00 și până mâine dimineață, la ora 08.00, intră în vigoare un al doilea cod galben de ploi însemnate pentru centrul și estul Moldovei, estul Munteniei, Dobrogea.
Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în prima parte a nopții în centrul și estul Moldovei, apoi în estul Munteniei și Dobrogea.
Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h) și izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Ulterior, de mâine, de la ora 12.00 și până seara, la ora 21.00, intră în vigoare alt cod galben, care va afecta aproape toată jumătatea de est a ţării.
Astfel, în Carpații Orientali, jumătatea de est a Carpaților Meridionali, Muntenia, Dobrogea, sudul și sud-vestul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 60…70 km/h) și căderi de grindină de mici și medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
