Un accident rutier s-a produs joi, 4 iunie, pe strada Mihai Bravu din Ploiești. La fața locului intervin pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD.
Potrivit ISU Prahova, în eveniment au fost implicate două autoturisme, în care se aflau, în total, patru persoane.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 43 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Aceasta a suferit un traumatism la nivelul capului și a fost transportată de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe, pentru investigații suplimentare.
Celelalte persoane implicate nu au necesitat transport la spital. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și siguranța zonei pe durata intervenției.
