Un polițist a fost mușcat de câine în timpul unei intervenții pentru punerea în executare a unui ordin de protecție emis de instanță. Incidentul a avut loc în comuna Gorgota, sat Potigrafu.
Din articol
Incident în timpul unei acțiuni derulată de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari pentru punerea în executare a unui ordinul de protecție.
Aceștia s-au deplasat la domiciliul persoanelor vizate, pentru comunicarea măsurilor dispuse de instanță și pentru punerea efectivă în executare a hotărârii judecătorești.
Persoanei protejate i-a fost comunicată hotărârea instanței, aceasta luând la cunoștință despre măsurile dispuse.
Bărbatul ar fi refuzat să părăsească locuința
La fața locului a fost identificat și bărbatul împotriva căruia fusese emis ordinul de protecție. Potrivit polițiștilor, acestuia i-au fost aduse la cunoștință obligațiile stabilite de instanță, însă ar fi refuzat să se conformeze măsurilor dispuse și să părăsească locuința.
În timpul intervenției, bărbatul ar fi instigat câinele pe care îl deținea să atace forțele de ordine.
În urma agresiunii, un polițist a fost mușcat la o mână și un picior, având nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar polițistul a fost transportat ulterior la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Bărbatul a fugit, dar a fost prins de polițiști
Profitând de situația creată, bărbatul a fugit în pădurea din apropierea locuinței. După incident, au fost mobilizate efective din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari și Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Polițiștii au desfășurat activități de căutare și verificare pentru depistarea bărbatului.
În urma informațiilor obținute în teren, acesta a fost identificat și depistat.
Cercetări pentru ultraj și încălcarea ordinului de protecție
În cauză au fost demarate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și încălcarea ordinului de protecție. Procurorul de serviciu din cadrul unității de parchet competente a fost informat.
Activitățile de căutare au fost realizate cu sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești și ai Inspectoratului de Jandarmi Prahova.
Momentul reținerii bătrbatului acuzat de ultraj
