Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești găzduiește joi, 22 mai, și vineri, 23 mai, de la ora 18:30, primele reprezentații ale spectacolului-concert „A Jazzy Story”.
Noua producție este o incursiune în universul jazzului, gen muzical asociat cu eleganța, libertatea de expresie și rafinamentul sonor.
Spectacolul poartă semnătura regizorală a lui Vlad Trifaș, după un text scris de Cosmin Pană, cel care a imaginat și conceptul scenografic al producției. Cei doi tineri creatori revin astfel la Teatrul „Toma Caragiu”, după proiectul „TOMA – Un tribut Toma Caragiu”, realizat anul trecut cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui artist.
Din echipa artistică mai fac parte Răzvan Hanganu, coregraf, Ciprian Corniță, orchestrator, și Eduard Dinu, coordonator muzical. Lighting designul este semnat de Ionuț Aldea.
Construit ca o călătorie muzicală și vizuală prin istoria jazzului, „A Jazzy Story” aduce în prim-plan unele dintre cele mai cunoscute piese ale genului, reinterpretate de artiștii Teatrului de Revistă Majestic: Nico, Daniela Răduică, Mădălina Dinu, Romeo Zaharia, Eduard Stoica și George Liviu Frîncu.
Publicul va putea asculta titluri celebre precum „Puttin’ on the Ritz”, „Autumn Leaves”, „Lullaby of Birdland”, „All That Jazz”, „Stand by Me”, „Take Five”, „My Funny Valentine”, „The Lady Is a Tramp” și „Ain’t That a Kick in the Head”.
Atmosfera spectacolului este completată de Orchestra Majestic, de participarea extraordinară a Corului Filarmonicii „Paul Constantinescu”, dirijat de Eduard Dinu, și de momentele coregrafice susținute de Baletul Majestic.
Biletele pot fi achiziționate de la Agenția de bilete a Teatrului „Toma Caragiu” Ploiești, la numărul de telefon 0244.522.774, precum și online, de pe site-ul teatrului, în secțiunea „Program spectacole”.
