Zilele trecute, în drum spre redacția Observatorului Prahovean, am găsit pe strada Democrației din Ploiești, un arbust de soc superb. Mi-am zis: a început sezonul socatei!
Din articol
Pomul, înalt de aproximativ 3 metri și ceva, umbrește o curte păzită strajnic de un câine lup. Nu mi-am permis decât să mă limitez la a trage în jos câteva crenguțe și să iau vreo cinci flori. Și asta la asigurarea unui vecin, care spune că proprietarul este un om generos și nu se supără dacă mă vede rupând soc.
Au fost suficiente aceste câteva flori de soc, să îmi fac pofta. Am reușit să prepar din ele o carafă de socată, acea băutură răcoritoare a copilăriei. Mama obișnuia să ne facă săptămânal, primăvara, câte un borcan mare, de 5-10 litri, de socată. O țineam la frigider și beam din ea câteva zile bune. Parfumată, dulce-acrișoară, o adevărată încântare, în zilele calde de primăvară-vară.
Când înflorește socul
Socul înflorește în lunile mai-iunie. Nu este un arbust pretențios, crește spontan. Iar florile au apărut în toată țara, în zona de câmpie dar și la poalele munților. Belșugul a fost adus de alternanța zilelor cu ploi dese, urmate de cele cu mult soare.
Bogate în antioxidanți, aceste flori sunt adevărate minuni, în mâinile gospodinelor.
Ce poți face din flori de soc
Florile de soc sunt extrem de versatile. Dacă le pui la uscat, poți face ceai. Acesta ajută în caz de răceală, febră, tuse sau gât iritat.
Florile proaspete se folosesc pentru siropuri, chiar înghețată și bineînțeles răcoritoarea socată. Iar din fructele de soc se face dulceață, dar și gem.
Rețeta de socată
Las mai jos rețeta de socată a mamei, cu care nu vei da greș niciodată.
Ai nevoie de următoarele ingrediente:
- 14-15 flori de soc mari cât palma
- 4 lămâi
- 10 litri de apă
- 700-800 g zahăr
- 8-10 boabe de orez, care ajută fermentația
Florile de soc se spală bine sub jet de apă, se pun într-un borcan mare. Adăugăm apoi apa, sucul de la cele 4 lămâi, zahărul și boabele de orez. Amestecăm bine toate acestea, până se dizolvă zahărul. Apoi acoperim borcanul cu o farfurie.
Se amestecă în borcan de două ori pe zi, cu o lingură mare de lemn. După aproximativ 4 zile, socata este gata. Se strecoară și se servește rece, de la frigider.
Cât costă socul
În piața de la Halele Centrale din Ploiești, țăranii vând grămada de circa 10 flori de soc cu 5 lei. Iar o punguță te costă 10 lei.
Dacă vrei să cumperi soc pentru a face ceai, în magazin găsești o cutie la prețuri care variază între 5 și 10 lei.
Gemul și dulceața de soc costă în magazinele de specialitate între 15 și 35 de lei.
