Șoferul care a fost găsit vinovat de producerea accidentului de pe DN1D, la Albești Paleologu, în care au fost implicate trei autoturisme, se afla sub influența alcoolului, a transmis IPJ Prahova în urma primelor cercetări efectuate la fața locului.
„Polițiștii rutieri au intervenit la data de 16 mai 2026, în jurul orei 10:50, pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN1D, în afara localității Albești-Paleologu.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 51 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Ciorani către Albești-Paleologu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 30 de ani.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în parapetul metalic, ulterior răsturnându-se pe partea carosabilă. Totodată, primul autoturism a fost proiectat într-un al treilea autoturism, condus de un bărbat de 79 de ani, care circula din sens opus.
Ca urmare a producerii accidentului rutier, 4 persoane au fost rănite, respectiv 2 conducători auto, precum și o femeie de 28 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, aceasta fiind preluată de un elicopter SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
De asemenea, o femeie de 78 de ani, pasageră într-un alt autoturism, a fost rănită.
Conducătorul auto în vârstă de 51 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ceilalți doi conducători auto au fost testați, rezultatele fiind negative.
Traficul rutier a fost restricționat temporar pe ambele sensuri de deplasare pentru desfășurarea intervenției și efectuarea cercetărilor la fața locului.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Prahova.
