Primăria Ploiești va contracta direct un împrumut de la Banca Europeană de Investiții, în valoare de maxim 36 milioane de euro, cu o maturitate de până la 25 de ani. Decizia a fost aprobată, miercuri, 6 mai, în Consiliul Local, cu 19 voturi și două abțineri.
Aleșii locali ploieșteni au aprobat, miercuri, 6 mai, proiectul privind contractarea unui credit de la Banca Europeană de Investiții.
Împrumutul, în valoare de maxim 36 milioane de euro, are o maturitate de până la 25 de ani și o perioadă de graţie de până la 4 ani. Fondurile sunt utilizate pentru achiziția a 20 de tramvaie noi.
Marți, 5 mai, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că Astra Vagoane Arad a câștigat licitația pentru construcția și livrarea a 20 de tramvaie noi la Ploiești. Cealaltă firmă înscrisă la licitație, Bozankaya din Turcia, a depus o contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
Astra Vagoane Arad a câștigat licitația pentru cele 20 de tramvaie noi de la Ploiești

afacerea secolului pentru primar & co, dar toata lumea a pus batista pe tzambal
1 tramvai costa cat 4 autobuze electrice, mari, de top
tramvaiul este mult mai scump la intretinere
tramvaiul necesita investitii masive si continue in infrastructura aferenta
tramvaiul impiedica dublarea la 2 benzi a soselelor si deci blocheaza circulatia fluenta
acestea sunt motivele pentru care orasele smart: Sibiu, Brasov, Constanta au renuntat fara regrete la tramvai (nu ar strica o investigatie jurnalistica pe aceasta tema)
la 36.000.000 euro luati imprumut pe 25 ani, dobanda este cel putin inca 36.000.000 euro
practic Ploiestiul aruca pe fereastra cu banii, cheltuind in total 76.000.000 euro pentru 20 de mijloace de transport (tramvaie), in loc sa investeasca (intr-o perioada de 2-3 ani) 9.000.000 euro in achizitia a 20 de autobuze mari, electrice (care, dupa cum se stie, reprezinta viitorul – inca alte primarii smart au reusit si au cumparat cu fonduri europene aceste autobuze)