- Publicitate -

Șoc pentru românii ajunși pe litoralul din Bulgaria. La Balcic, o bere costă și 32 de lei

Mini-vacanța de 1 Mai 2026 schimbă complet percepția românilor despre litoralul bulgăresc. Dacă în trecut Bulgaria era considerată alternativa ieftină pentru vacanțele la mare, acum mulți turiști spun că prețurile au ajuns la nivelul Greciei sau Italiei.

- Publicitate -

În Balcic, una dintre cele mai iubite destinații de către români, o simplă bere poate costa între 5 și 6 euro, adică aproximativ 25-32 de lei. În multe restaurante de pe faleză, inclusiv în locații fără pretenții, prețurile afișate în euro îi lasă fără cuvinte pe turiști.

Semnalul de alarmă a fost tras chiar de Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și patron de agenție, care a publicat pe Facebook o fotografie cu prețurile de la o terasă din Balcic.

- Publicitate -

„Mai merită să mergi la mare în Bulgaria? O bere la terasă costă 5-6 euro”, a scris Adrian Voican.

Acesta spune că, după trecerea la euro și majorarea taxelor, Bulgaria nu mai are prețurile mici cu care erau obișnuiți românii în anii trecuți.

O bere în Bulgaria costă dublu față de litoralul românesc

Potrivit meniului fotografiat la Balcic, un Heineken de 0,33 litri depășește 6 euro, iar chiar și berea locală costă aproape 4 euro.
„Profitând de bucuria unei plimbări pe faleză, la poalele Castelului Reginei Maria, ne-am oprit

la o terasă oarecare să bem o bere și să ne delectăm pe final de vacanță. Venim din Vamă, unde o bere costă chiar și 10-15 lei. Aici, dublu sau triplu”, a mai transmis vicepreședintele ANAT.

- Publicitate -

O DECLARAȚIE VIDEO A PREȘEDINTELUI ANAT, ADRIAN VOICAN, CHIAR DE PE LITORAL, LA FINALUL ARTICOLULUI.

În comparație, pe litoralul românesc, în stațiuni precum Eforie Nord, Costinești sau Neptun, o bere draft poate fi găsită și la 8-15 lei în multe restaurante și beach-baruri, în special la început de sezon.

Diferențele de preț dintre România și Bulgaria aproape au dispărut, iar în unele cazuri litoralul românesc a devenit chiar mai accesibil.

- Publicitate -

Cazarea și mâncarea din Bulgaria nu mai sunt „ieftine”

Creșterile de preț nu se văd doar la băuturi. Turiștii români spun că și mesele la restaurantele din Balcic, Nisipurile de Aur sau Sunny Beach sunt considerabil mai scumpe decât în anii trecuți.

O masă obișnuită pentru două persoane poate depăși rapid 150-200 de lei, adică undeva la 40 de euro, fără preparate sofisticate sau băuturi premium.

Și la capitolul cazare, diferențele față de România s-au redus puternic. Hotelurile de pe litoralul românesc au intrat în sezonul 2026 cu numeroase oferte și reduceri pentru mini-vacanța de 1 Mai, în timp ce în Bulgaria mulți operatori au crescut tarifele pentru sezonul estival.

- Publicitate -

Tot mai mulți români spun acum că litoralul românesc începe să devină o alternativă mai avantajoasă decât Bulgaria, mai ales pentru familiile care urmăresc atent bugetul de vacanță.
Mesajul transmis de turiști după primele zile de vacanță este clar: „Atenție la euro! Bulgaria nu mai este destinația ieftină de altădată.”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp
  1. Si cand te gandesti ca la Mamaia berea e gratis! Degeaba faceti reclama negativa, ca romanii tot nu se inghesuie pe Litoralul romanesc. Nu e vorba numai de preturi ci si de calitatea serviciilor. Puhoiul de cocalari care au invadat statiunule de 1 Mai nu tine de foame carciumarilor si hotelierilor. S-a aratat la TV doar ca sa credem ca o ducem bine.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -