Deputatul PNL și fost ministru al Mediului, Mircea Fechet, a criticat dur inițiativa moțiunii de cenzură anunțate de PSD împreună cu AUR, pe care o consideră o dovadă a fracturilor din sistemul politic românesc.
Într-o postare publică, parlamentarul a susținut că alianța dintre cele două formațiuni politice contrazice declarațiile anterioare ale liderilor AUR și transmite un semnal negativ pentru stabilitatea politică și economică a României.
„Moțiunea PSD – AUR e o radiografie a unui sistem politic fracturat. Arată cine spune una și face alta, cine își asumă și cine joacă la două capete. Iar de data asta fotografia e foarte clară”, a afirmat Mircea Fechet.
Acesta a făcut referire la declarațiile anterioare ale liderului AUR, George Simion, care ar fi exclus orice colaborare cu PSD, susținând că actuala inițiativă politică reprezintă o schimbare majoră de poziție.
Deputatul liberal consideră că această colaborare politică ar putea avea consecințe economice pentru România și a subliniat că Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a devenit ținta unei alianțe politice neobișnuite.
Totodată, Mircea Fechet a criticat și poziționarea unor lideri ai USR, afirmând că atacurile constante la adresa premierului ar fi contribuit la consolidarea opoziției față de actualul Executiv.

Nu mai muriți de grija lui Simion si AUR. Probabil Bolo va demisiona pana pe 5 mai si PSD nu ar mai susține moțiunea. Isi vor împărți ce a mai rămas pentru „coalitia stabilității” cu USR cu tot.
Un joc de picioare toata zarva.
Nu s-a sucit deloc…sobolanii tot sobolani ! Au simtit ca mai e ceva de furat in camara Romaniei.